Majoritatea oamenilor se simt inconfortabil atunci când trebuie să ceară mai mulți bani. Desigur, nu îți dorești să pari insistent, agresiv, egoist sau nerecunoscător. În plus, probabil că urăști să ceri lucruri știind că răspunsul va fi unul negativ.

Și așa, chiar dacă ai un job bun, preferi să rămâi cu salariul tău actual, sperând că situația se va rezolva de la sine.

Iată 5 lucruri concrete pe care le poți face dacă îți dorești să ai un salariu mai bun la locul de muncă, potrivit Entrepreneur.com:

 

1. Găsește cel mai potrivit moment pentru a cere mărirea de salariu. Numeroase persoane greșesc cerând o mărire atunci când sunt profund nemulțumite sau când sunt deja pe picior de plecare. Specialiștii consideră că cel mai potrivit moment pentru a cere un salariu mai mare este atunci când ești foarte fericit cu jobul tău și aduci valoare companiei.

 

2. Cunoaște-ți valoarea. Nimeni nu primește o mărire de salariu pur și simplu pentru motivul că și-o dorește. Cu toții ne dorim să fim mai bine plătiți. Însă, dacă într-adevăr vrei un salariu mai bun, trebuie să faci efortul de a prospecta piața. Așa vei afla dacă ești mai prost plătit comparativ cu persoanele pe poziții similare sau cu studii și experiență similară din alte companii. Prezintă-te la superiorul tău înarmat cu argumente. De asemenea, arată-i contribuția ta concretă la bunul  mers al afacerii. Dacă ai economisit banii companiei, dacă ai dezvoltat o nouă direcție de business, dacă reușești să-i faci pe clienți fericiți, – spune aceste lucruri.

 

3. Păstrează-ți calmul. În timpul discuției despre creșterea salariului, te poți enerva, poți fi dezamăgit, te poți supăra. Însă să ridici vocea sau să-ți manifești într-un alt fel frustrarea sau furia nu te ajută cu nimic. Păstrează-ți calmul și superiorii tăi te vor respecta.

 

4. Cere să ți se ofere mai multe responsabilități. Poate că, dacă vei prelua niște responsabilități în plus, compania nu va mai avea nevoie să angajeze o altă persoană, și atunci îți poate mări salariul.

 

5. Dacă, totuși, orice ai face, răspunsul pe care îl primești este negativ, nu te mulțumi cu asta. Întreabă ce anume ar trebui să faci, cum ar trebui să te dezvolți pentru o creștere de salariu în viitor. Transformă discuția într-o oportunitate să ceri un sfat. Încearcă să stabilești un termen la care să ai următoarea discuție de renegociere a salariului.