Tunelul special, fabricat de o companie rusă cu sediul în oraşul Penza, a fost instalat la reşedinţa oficială de la Novo-Ogariovo, de lângă Moscova, unde Putin îşi primeşte vizitatorii.

Imaginile publicate pe Twitter de jurnaliști acreditați la Kremlin arată o instalație cu înălțimea și lungimea de circa 2 m, deschisă la ambele capete, cei care trec prin ea oprindu-se timp de câteva secunde la mijlocul coridorului, fiind pulverizați din tavan cu un jet de suspensie foarte fină.

RIA descrie dezinfectantul ca fiind un nor fin de lichid care acoperă hainele şi orice parte expusă a corpului uman.

Ce a spus purtătorul de cuvânt al lui Putin

Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a afirmat în aprilie că oricine se întâlneşte personal cu preşedintele este testat pentru noul coronavirus. O lună mai târziu, Peskov a anunţat că a fost depistat pozitiv el însuşi.

Liderul rus se afle la reședința Novo Ogariovo de aproape trei luni, părăsind-o cu puține ocazii, cum au fost ceremoniile de Ziua Victoriei 9 Mai și cele de Ziua Rusiei, pe 12 iunie. Putin lucrează în regim de videoconferințe, în perioada izolării având foarte puține contacte directe. Purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, care el însuși a fost internat timp de două săptămâni cu COVID-19 a precizat că toate persoanele care au acces în reședință sunt testate periodic la coronavirus și păstrează distanțarea socială.

Rusia a raportat peste 500.000 de cazuri de infectare cu coronavirus, al treilea cel mai ridicat bilanţ, după Brazilia şi SUA, pe care îl atribuie programului de testare în masă.

Miercuri, autorităţile au raportat 7.843 de cazuri noi de infectare, cel mai mic număr începând din 30 aprilie. La nivel naţional, bilanţul a ajuns la 553.301.

În ultimele 24 de ore au murit 194 de persoane din cauza COVID-19, statistica oficială, pe care criticii o pun la îndoială, consemnând acum 7.478 de decese de la începutul crizei.