În Statele Unite, Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de miercuri în creştere, pe fondul aşteptărilor că vor fi adoptate noi măsuri de stimulare a economiei SUA, transmite Reuters. Indicele Dow Jones Industrial Average s-a apreciat cu 0,04%, ajungând la valoarea de 30.210,22 puncte, în creştere cu 10,91 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează Agerpres.

Indicele Standard and Poor’s 500 s-a apreciat cu 0,14%, ajungând la valoarea record de 3.699,89 puncte, în creştere cu 5,27 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Nasdaq s-a apreciat cu 0,02%, ajungând la valoarea de 12.598,15 puncte, în creştere cu 3,09 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Bursa japoneză a închis şedinţa de miercuri în creştere cu 0,26%, pe fondul aşteptărilor că vor fi adoptate noi măsuri de stimulare a economiei SUA, transmite Kyodo. Indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 26.757,40 puncte, în creştere cu 69,56 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de miercuri în creştere cu 0,54%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.771,79 puncte, în creştere cu 14,97 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.

Bursa din Hong Kong a încheiat şedinţa de miercuri în creştere cu 0,97%, indicele Hang Seng a ajuns la valoarea de 26.460,29 puncte, în creştere cu 253 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.

Bursa din Shanghai a închis şedinţa de miercuri în scădere cu 0,01%, indicele Shanghai Composite a ajuns la valoarea de 3.366,98 puncte, în scădere cu 0,25 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.

Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de miercuri în creştere cu 0,56%, indicele Straits Times a ajuns la valoarea de 2.872,80 puncte, în creştere cu 16,08 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.

Cum arată cifrele în Europa

În Marea Britanie, Bursa de la Londra a deschis şedinţa de miercuri în creştere cu 1,03%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 6.580,15 puncte, în creştere cu 66,83 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

În Germania, Bursa de la Frankfurt a deschis şedinţa de miercuri în creştere cu 1,39%, indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 13.548,66 puncte, în creştere cu 185,79 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

În Franța, Bursa de la Paris a deschis şedinţa de miercuri în creştere cu 1,06%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 5.588,86 puncte, în creştere cu 58,55 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de joi este de 291,12 forinţi pentru un dolar, în scădere faţă de un curs de 291,54 forinţi, miercuri, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 355,34 forinţi, în creştere faţă de 354,48 forinţi, miercuri, iar un leu românesc este cotat la 72,98 forinţi, în creştere faţă de 72,79 forinţi, miercuri.