Ministrul Justiției, Stelian Ion, a trimis în data de 31 decembrie 2020, către Consiliul Superior al Magistraturii, proiectul de lege privind desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.

Conform raportului Inspecției Judiciare pe verificările din DNA, în perioada în care a avut competență pe investigarea magistraților, DNA a deschis 2902 de dosare penale pe magistrați în care au fost vizați 1962 de judecători și 845 de procurori, procurorii DNA au obținut 5935 de măsuri de supraveghere pe judecători, dosarele au fost ținute în DNA și apoi clasate înainte de înființarea SIIJ și după 12 ani și 6 luni, dosare s-au făcut și pe deciziile date în instanțe iar 75 de judecători ÎCCJ și zeci de judecători din 7 Curți de Apel din România au fost vizați de dosare penale

Proiectul transmis de ministrul Stelian Ion redă DNA și DIICOT competența investigării magistraților.

Ce este menționat în proiectul respectiv

„Cauzele aflate în curs de soluționare la nivelul Secției se transmit pe cale administrativă, în termen de 5 zile lucrătoare, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin grija Parchetului ÎCCJ, parchetelor competente potrivit legii, care continuă soluționarea acestora. (…)

De la data intrării în vigoare a prezentei legi, sunt de competența DNA și infracțiunile prezăvute de legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție dacă, indiferent de valoarea pagubei materiale ori de valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție, sunt săvârșite de judecători ÎCCJ, de ceilalți judecători și procurori, inclusiv de judecătorii și procurorii militari și de cei care au calitatea de membri ai CSM (…)

De la data intrării în vigoare a prezentei legi, sunt de competența DIICOT și infracțiunile prevăzute de art 11 alin 1 din Ordonanta de urgență a Guvernului nr 78/2016 pentru organizarea și funcționarea DIICOT, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, săvârșite de Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, de ceilalți judecători și procurori, inclusiv de judecătorii și procurorii militari și de cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii”, este menționat în proiectul respectiv, conform alephnews.ro

Trebuie menționat că proiectul de lege trimis de ministrul Stelian Ion nu este același cu proiectul de lege pe tema desființării SIIJ trimis în februarie 2020 de către fostul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, conform sursei menționate.

„Precizăm că forma actuală a proiectului este similară cu cea care v-a fost transmisă spre avizare la data de 4.02.2020, cu două excepții- au fost eliminate art, 4 și 5 din forma anterioară a proiectului”, este menționat în adresa trimisă de actualul ministru al Justiției în data de 31 decembrie 2020.

Articolele 4 și 5 din forma anterioară a proiectului de lege privind desființarea SIIJ se refereau la posibilitatea ca punerea în mișcare a acțiunii penale față de un judecător sau procuror să se facă cu autorizarea prealabilă a Procurorului General al PÎCCJ iar trimiterea în judecată a judecătorilor și procurorilor să se încuviințeze de secțiile pentru judecători, respectiv pentru procurori din CSM, la fel cum secțiile din CSM încuviințează și perchezițiile, reținerile, arestarea preventivă sau arestul la domiciliu în privința magistraților, dacă nu este vorba de infracțiune flagrantă.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin