Omul de afaceri a cumpărat rafinăria cu 50 de milioane de dolari, în 2000, tocmai pentru că şi-a asumat plata restanţelor ei la stat, transformate însă de guvernarea PSD în obligaţiuni.

La 10 ani de la privatizarea companiei Petromidia, datoriile companiei la stat încă nu sunt achitate şi nici nu vor fi prea curând. Ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, a anunţat ieri, într- un interviu acordat Bloomberg, că guvernul este dispus să negocieze prelungirea termenului de plată a datoriilor Rompetrol. Asta pentru că statul nu este interesat să redevină acţionar al companiei, mai ales unul minoritar.

Termenul final până la care grupul Rompetrol are de achitat 603 milioane de dolari asumate în 2003 expiră la 30 septembrie.

Mâna largă a statului

În luna august, Rompetrol, controlat din 2007 de grupul petrolier de stat din Kazahstan KazMunaiGaz, a achitat deja în conturile statului suma de 71 de milioane de dolari, sumă care îi permite să păstreze controlul asupra companiei, în cazul în care, pentru restul datoriei, statul ar fi devenit acţionar la Rompetrol Rafinare (Petromidia).

Povestea Petromidiei şi a datoriilor acesteia este extrem de încâlcită. Începe din octombrie 2000, când Dinu Patriciu, prin Rompetrol Group Olanda, câştigă privatizarea rafinăriei.

„În contractul de privatizare dintre Fondul Proprietăţii de Stat (FPS) şi Rompetrol, Rompetrol s-a angajat să plătească integral datoriile Petromidiei la buget şi fosta Bancorex, de aceea a cumpărat rafinăria la preţ mai mic”, ne-a declarat Radu Sârbu, preşedintele de atunci al FPS.

Astfel, Rompetrol a plătit, în trei rate, 50,5 milioane de dolari pe o companie care valora 700-800 de milioane de dolari, potrivit lui Sârbu.

Datoriile asumate atunci erau de 340 de milioane de dolari şi, adunând investiţiile angajate de 225 de milioane de dolari, valoarea tranzacţiei se ridica la 615 milioane de dolari.

Vremuri noi

Sârbu nu a precizat care a fost termenul prevăzut în contractul de privatizare pentru plata datoriilor, dar a spus că, de obicei, termenul era de cinci ani. La trei ani de la semnarea contractului de privatizare, în 2003, sub semnătura premierului Adrian Năstase şi al ministrului finanţelor Mihai Tănăsescu, toate datoriile şi penalităţile sunt transformate în obligaţiuni purtătoare de dobândă şi cu scadenţă la şapte ani.

Contactat de EVZ, Mihai Tănăsescu a declarat că termenul de şapte ani a fost decis de parlament. Întrebat de ce datoriile au fost transformate în obligaţiuni, Tănăsescu a răspuns că „la momentul respectiv aceste datorii acumulate puteau să fie plătite dacă era posibil. Se pare că nu era”.

DETALII:
Citeşte mai multe pe evz.ro