Normele impuse de Comisia Europeană au în vedere echiparea obligatorie a tuturor mașinilor noi, cu peste 30 de sisteme de siguranță. Decizia a fost luată din cauza numărului mare de decese provocate de accidentele rutiere. Spre exemplu, România este fruntașă la acest capitol, cu 95 de decese la un milion de locuitori. Astfel, prin această măsură, numărul de accidente va fi redus.

Câteva dintre dotările pe care mașinile noi vor trebuie să le aibă sunt frânarea de urgență, avertizare la depășirea vitezei legale sau detector de somnolență. În plus, mașinile vor avea sisteme care depistează și dacă șoferul s-a urcat băut la volan.

O altă măsură de siguranță are în vedere implementarea unui sistem de frânare automată pentru a evita impactul cu o altă mașină sau un pieton și nu numai.

Caracteristicile de bază obligatorii pentru toate mașinile noi

  • sistemul de monitorizare al presiunii în pneuri. Se accesează din computerul de bord și apare pe display. Acesta îți spune dacă presiunea în anvelope este la nivelul minim de siguranță, astfel încât viața să nu-ți fie pusă în pericol.
  • senzori de menținere a benzii de circulație. De exemplu, la peste 70 de km/h, dacă schimbi banda de mers și nu semnalizezi, volanul tremură și se vede cum se rotește singur înapoi pe direcția inițială.

„Pe parte de sistem de frânare de urgență, există un radar în față, care măsoară distanța până la mașina din față, iar în momentul în care mașina din față frânează de urgență, mașina va sesiza și va frâna în mod automat. Șansele de a avea accident vor fi reduse. Sistemul automat de reglare a vitezei menține distanța față de mașina din față”, a spus Constantin Lungu, consilier vânzări.

„Mai este vorba de un sistem în care șoferul trebuie să dea un test de alcoolemie când se urcă la volan și încă unul ce se referă la gradul de oboseală sau atenție”, Bogdan Balanișcu, reprezentant service auto.

Când vor intra în vigoare noile norme?

Începând cu luna iulie 2022, toate modelele noi de autoturisme care vor fi introduse pe piața europeană, sunt obligate să aibă aceste caracteristici de siguranță avansată.

Aceste reguli vor fi implementate cu scopul de a reduce numărul accidentelor ce este din ce în ce mai mare. Astfel, potrivit Comisiei Europene numărul accidentelor rutiere va fi redus cu 30%, în primii 15 ani de la implementare.

„Numărul accidentelor crește alarmant de la an la an. Orice regulă care aduce siguranță este binevenită și noi avem nevoie de asta”, a precizat Oana Baciu, Asociația Națională a Victimelor și Prevenirea Accidentelor Rutiere.

Dotările cresc prețul mașinii

Dotări similare există și în prezent, însă fiecare sistem în plus crește prețul mașinii.

Șofer: „Mașina aceasta are toate sistemele și sunt mulțumit. Chiar mă simt mai liniștit.”

Șofer: „Ar fi un aspect extrem de important. S-ar reduce numărul accidentelor și dacă avem un GPS în mașină tot ne avertizează și cred că e cel mai bine.”