Conform analiștilor Bloomberg, cei mai bogați oameni din lume au pus „la saltea” încă 237 de miliarde de dolari în 2016, topul câștigurilor fiind condus de Warren Buffett care și-a majorat averea cu 11,8 miliarde USD. Miliardarul – care a promis că își va dona cea mai mare parte a averii – a câștigat cei mai mulți bani grație fondului său Berkshire Hathaway Inc. ale cărui active au crescut rapid după ce Donald Trump a câștigat alegerile în SUA. Această majorare a averii îi securizează lui Buffet poziția a doua în clasamentul mondial al celor mai bogați oameni din lume cu suma de 74,1 mld. USD.

În Top 5 al celor mai mari câștiguri în 2016 se află alți trei americani: Bill Gates, a cărui avere a ajuns la 91,5 mld. USD ca efect al unei creșteri în acest an cu circa 10 mld. USD, Harold Hamm, care și-a majorat averea cu circa 8,4 mld USD, și Jeff Bezos cu o majorare de 7,5 mld. USD. Pe poziția a cincea în acest clasament se află Bernard Arnault cu o creștere de circa 7 mld. USD.

Clasamentul celor mai bogați oameni din lume a suferit, din cauzele mai sus menționate câteva modificări. Astfel, la început de 2017 cel mai bogat om din lume este Bill Gates, urmat de Warren Buffett – care l-a depășit pe Amancio Ortega, averea acestuia din urmă scăzând cu 1,7 mld. USD.