„Sper să se diminueze influența lui Țiriac asupra Simonei, prin venirea lui Cahill. Nu mi-a plăcut relația afișată cu Simona, pe care și-a adjudecat-o ca pe un asset, practic Țiriac fiind vedeta manifestării. Nu cred ca relația lui Țiriac cu Simona e în folosul tenisului ei, sper ca prezența lui Cahill să o diminueze”, a fost declarația lui Cristian Tudor Popescu, de la Digi Sport, din urmă cu o lună, care l-a iritat pe miliardar.

Replica lui Țiriac nu a întărziat să apară, miliardarul declarându-se mirat că gazetarul este și specialist la tenis.

„Probabil că are dreptate, nu știam că e specialist și la tenis. A câștigat Wimbledonul? Să fie sănătos domnul Popescu. Eu nu am o relație normală cu Halep. Eu nu sunt dependent de ea în treaba asta. Eu am fost mai bucuros decât toată România la un loc de cadoul pe care ni l-a făcut”, i-a dat replica Ion Țiriac într-o reacție pentru Gazeta Sporturilor.

Pe de altă parte, Simona Halep a declarat că îl respectă și apreciază pe Ion Țiriac.

„Ion Ţiriac este toate la un loc pentru mine. Are o experienţă extraordinară, a fost alături de mulţi campioni şi a jucat tenis. Ştie ce se întâmplă în momentele grele. Dar în primul loc aş spune că este un prieten.

E un om de suflet pe care l-am cunoscut în 2014, după finala de la Madrid. De atunci, vorbim zilnic, îmi spune cum pot să devin mai bună, cât trebuie să mă antrenez”, a mărturisit Simona la emisiunea Garantat 100% de la TVR.

Te-ar putea interesa și: