Cristina Neagu rămâne la CSM Bucureşti

Echipa de handbal feminin CSM Bucureşti a transmis, marţi seară, prelungirea contractului cu jucătoarea sa de bază, Cristina Neagu. ”Sunt fericită să joc în continuare în ţară”, a transmis handbalista după semnarea contractului pentru încă două sezoane.

”CSM Bucureşti continuă să aibă obiective înalte, iar păstrarea în lotul feminin de handbal a celei mai bune jucătoare a lumii a reprezentat o prioritate. După accidentarea la genunchi suferită la finalul anului 2018, Cristina revine încet, dar sigur, la forma care a consacrat-o. Handbalista de 31 de ani a avut o evoluţie de vis în ultimele meciuri din Liga Campionilor, reuşind să înscrie câte 14 goluri împotriva liderului grupei principale 1, Metz Handball, şi împotriva campioanei Norvegiei, Vipers Kristiansand”, se arată în anunţul CSM Bucureşti.

Anunţul Cristinei

După semnarea contractului Cristina a venit cu o serie de declaraţii importante, recunoscând că este fericită că poate juca în continuare în ţară, cu toate că este râvnită şi la nivel internaţional.

”Nu mai este un secret faptul că una dintre cele mai mari dorinţe ale mele este să câştig Liga Campionilor cu o echipă din România. Am ales să rămân tocmai pentru că am încredere în acest proiect, în această echipă şi am încredere că putem să transformăm în realitate acest vis. Sunt fericită sa joc în continuare în ţară, în faţa acestor suporteri minunaţi care îmi arată dragostea şi aprecierea lor la fiecare meci, şi îi asteptăm în numar mare la fiecare partidă, pentru că sprijinul lor înseamnă foarte mult pentru echipa noastră!”, a declarat Cristina.

Între cele mai importante realizări ale Cristinei Neagu, jucătoare de bază şi în naţionala României, se numără: câştigătoare a Ligii Campionilor (2015), finalist şi medaliată cu bronz în aceeaşi competiţie, precum şi dublă medaliată cu bronz la Campionatul Mondial, respectiv cu argint la CE de tineret. De asemenea a fost desemnată de patru ori, de către IHF, cea mai bună jucătoare a lumii, în 2010, 2015, 2016, 2018, iar de către EHF, jucătoarea anului, în 2017 şi 2018. Neagu mai are în panoplie numeroase titluri individuale. La nivel naţional are titlul de cea mai bună jucătoare de şase ori. Tot marţi, Neagu a primit, la Primăria Capitalei, Cheia Bucureştiului şi o diplomă de excelenţă pentru întreaga activitate.