CTP a anunțat ce se va întâmpla dacă Viorica Dăncilă nu-i va demite pe Carmen Dan și Teodor Meleșcanu.

„Dacă premierul Viorica Dăncilă nu dă curs solicitării președintelui de demitere imediată a celor doi miniștri, cu fiecare zi, oră, în care acești indivizi, Meleșcanu și Dan, rămân în funcții, PSD pierde și din cele 23 de procente pe care le-a luat acum la vot.(…)

„Poate să nu-i demită, însă consecințele vor fi și mai catastrofale pentru PSD decât au fost duminică. Din moment ce domnul președinte a declarat că solicită demisia imediată a lui Meleșcanu și Carmen Dan, eu nu văd cum l-ar putea accepta pe Titus Corlățean, care este propus (vicepremier pentru parteneriate strategice – n.r.) de către doamna Dăncilă. Nu are cum să-l accepte, pentru că s-a făcut vinovat în 2014, înainte să vină Meleșcanu, de exact același lucru: de obstrucționarea, de împiedicarea votului cetățenilor români din diaspora. (…)

„După părerea mea, ar trebui ca doamna Dăncilă – pentru poziția dânsei și pentru partid – să îi demită pe cei doi. Chiar dacă nu pe loc, ca să nu pară că s-a conformat imediat cererii președintelui, dar într-un timp scurt, rezonabil, să îi demită.(…)

În mod evident, acum a fost vorba de premeditare şi oamenii respectivi de acolo, din teren, din ambasade, trebuie să fie cercetaţi şi demişi şi, mai mult decât atât, eu cred că trebuie să răspundă penal în faţa justiţiei atât dl Meleşcanu, cât şi dna Carmen Dan – pentru că şi în ţară a fost organizat defectuos, între ghilimele, votul -, precum și toți responsabilii din străinătate, din ambasade, din aparat, toți aceștia trebuie să răspundă penal! Dincolo de a fi demiși, dincolo de responsabilitatea politică, trebuie să răspundă penal, pentru că împiedicarea cetățenilor să-și exercite un drept fundamental prevăzut prin Constituție, aceasta este o infracțiune gravă, cu caracter penal”, a spus Cristian Tudor Popescu la Digi24.