Povești de viață, povești de suflet, businessuri aflate la sau sub limita supraviețuirii. Pentru că, mai ales pentru micii antreprenori grav afectați de pandemie, afacerea a însemnat mai mult decât cifre și prosperitate materială, a însemnat împlinirea unui vis, implicare emoțională și un sens existențial. Aceste povești ale realității actuale, prea puțin spuse dincolo de statistici, dar și propriile experiențe și greutăți i-au inspirat pe antreprenorii George Buhnici și Cristian Onețiu să acționeze. Și să devină business doer-i pentru cei aflați acum în dificultate.

 Împreună salvăm oameni cu afaceri mici” a pornit spontan și are la bază inițiativa de a ajuta necondiționat, de a oferi suport emoțional, bani cash, clienți, experți, consultanță și scopul de a atrage și alți antreprenori într-un demers comun și o comunitate de susținere pentru cei afectați. Cristian și George au pus deja în aplicare această idee și astfel au cunoscut-o pe Alexandra Timofte Revnic. Businessul său, BluParty, și-a redus activitatea în proporție de 90%, a rămas cu 4 angajați din 17, doar 5 colaboratori din 50 și cu conturile blocate.

Afacerea Alexandrei, dezvoltată cu multă pasiune, oferă o varietate de petreceri tematice pentru copii și activa cu succes de 15 ani pe piață, până la momentul pandemiei. Chiar și după încercări de readaptare, prin crearea de evenimente online, firma se apropia de momentul închiderii. Cum a decurs prima întâlnire, care este povestea pe larg și cum au ajutat-o cei doi antreprenori pe Alexandra, toate aceste detalii pot fi văzute în primul episod  „Împreună salvăm oameni cu afaceri mici”.

Pe lângă ajutorul financiar, în măsura posibilităților, cei doi și-au împărțit rolurile, iar aportul lor este pro bono. George este implicat în partea de producție, filmare, procesare cu scopul expunerii și promovării oamenilor și afacerilor care au nevoie de ajutor, iar cofondatorul companiei Life Care, Cristian se ocupă și de identificarea businessurilor care nu au primit ajutor și a nevoilor pe care acestea le au. Iar situațiile, adaugă el, sunt dramatice. „Sunt antreprenor, am ratat, știu cum e și cât de greu e.

Îmi propun să ajut cât pot eu de mult să nu rămână niciun antreprenor asumat în urmă. Eu ajut pe câțiva, tocmai de aceea invit cu ocazia asta toți antreprenorii și oamenii de bine care înțeleg miza și gravitatea acestei probleme să ne scrie și să ajute cu orice: clienți, bani, expertiză etc. Pentru că eu cred că micii antreprenorii sunt motorul economiei naționale și vorbim acum despre oameni pe care toți i-au uitat: statul, presa, clienții, partenerii…”, declară Onețiu.

La rândul său, George Buhnici spune că în acest moment este nevoie mai mult decât oricând de o anumită circularitate, în care antreprenorii să devină solidari și în care oamenii ajutați să ajute la rândul lor. El subliniază și necesitatea conștientizării acestei crize de amploare. „Cred foarte mult în antreprenoriat și într-o societate care evoluează și se dezvoltă datorită acestui domeniu.

Și, de asemenea, am convingerea că nu putem exista unii fără ceilalți. Motivația care ne-a adus împreună, pe mine și pe Cristian, e simplă: ne-am uitat în piață câți oameni sunt în dificultate. Știu prin ce trec. Am trecut și eu prin asta, nu a fost deloc ușor și am încercat să ne adaptăm. Sunt mulți antreprenori care au trecut prin încercări grele, am văzut reportaje la televizor, mult prea puține, dar ce am văzut a fost suficient să înțeleg că sigur e mai rău decât se vorbește. Mai ales că, deși sunt zone vizibil afectate încă de la început, totuși recesiunea nu se vede încă în toată amploarea ei și cu siguranță urmează vremuri și mai grele pentru noi toți”, precizează George Buhnici, fondatorul hubului Cavaleria.ro.

Susținând această idee, Cristian care, deși are experiența atât a 4 falimente, cât și a succesului uneia dintre cele mai mari companii de vânzări directe fondate local, nu doar din România, ci și din sud-estul Europei, spune că piața antreprenorială din acest moment nu va avea nicio șansă de redresare și evoluție pozitivă după criză, fără o implicare colectivă acum. În opinia sa, în cel mai fericit caz, acești antreprenori vor renunța la business, la tot ce au construit și, dacă găsesc de lucru, se vor angaja.

„În acest moment există posibilitatea ca ei să treacă de la a aduce valoare la a consuma valoare, de la creatori și susținători ai economiei, la asistați social. Toate acestea depind de un moment care face diferența, nu de valoarea lor umană și profesională. Iar acest moment este acum. Cred că trebuie să ne adunăm mulți, mulți antreprenori cărora cât de cât ne merge bine și cred că avem un pic de responsabilitate și față de ceilalți”.