Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus confiscarea sumei de aproape 1 milion de euro de la Cristian Borcea, în dosarul retrocedării de terenuri şi plaje, în care fostul finanţator al clubului Dinamo a fost condamnat la 5 ani închisoare. Potrivit deciziei instanţei, Borcea trebuie să plătească suma de 957.107 euro. Judecătorii au mai dispus confiscarea altor sume de la Paraschiva Barbu – 817.248 euro şi 79.927 dolari; Daniel Ene – 210.000 euro şi 384.683 dolari; Bogdan Gabriel Sandu – 306.983 euro şi 408.410 dolari; Valentin Ionescu – 228.482 euro; Mihai Camboianu – 207.357 euro; Georgică Giurgiucanu – 143.695 euro; Carmen Puşcaşi – 104.268 euro; Marius Puşcaşi – 104.268 euro. 

Fostul primar Radu Mazăre a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 9 ani închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză. În acelaşi dosar, Cristian Borcea, fost finanţator al clubului Dinamo, a fost condamnat la 5 ani cu executare, aceeaşi pedeapsă primind şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa Nicuşor Constantinescu. De asemenea, Dragoş Săvulescu, fost finanţator al clubului Dinamo, a fost condamnat la 5 ani şi 6 luni închisoare cu executare, iar notarul Jean Andrei, soţul preşedintei Tribunalului Bucureşti, Laura Andrei, a primit 2 ani închisoare cu suspendare.

Alte condamnări: Constantin Racu (şeful Direcţiei Administraţie Publică) – 6 ani şi 10 luni închisoare, Daniela Ramona Dospinescu (şefa Direcţiei Patrimoniu) – 7 ani şi 6 luni închisoare, Ion Marica (şeful Direcţiei Tehnic-Investiţii) – 5 ani. Instanţa a constatat că statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa nu s-au constituit părţi civile în dosar. Judecătorii au dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor, în sensul revenirii a zeci de terenuri din Constanţa şi staţiunea Mamaia în domeniul public al statului sau în domeniul public ori privat al Unităţii Administrativ Teritoriale Municipiul Constanţa.

Decizia este definitivă şi a fost luată de un complet de trei judecători de la Instanţa supremă, condus de Ionuţ Matei. Condamnările sunt cu mult mai mari faţă de cele date de instanţa de fond (Curtea de Apel Bucureşti) în iulie 2017, când Radu Mazăre primise de 4 ani de închisoare cu suspendare, iar Cristian Borcea fusese achitat. Radu Mazăre a fugit din România şi se află în prezent în Madagascar.

Pe 28 octombrie 2008, Radu Mazăre a fost trimis în judecată de procurorii DNA, alături de alte 36 de persoane, în legătură cu restituirea şi atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.

Sursa: stirile Protv