Milionarul a fost condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul retrocedărilor unor terenuri din Mamaia, Constanța. Acesta a cerut instanței contopirea pedepselor, o măsură care se ia atunci când se constată că un condamnat a ispășit deja o pedeapsă pentru o infracțiune concurentă. Dacă cererea lui Borcea va fi aprobată, există două scenarii: ori i se va scădea din peseapsă, ori va fi pus în libertate.

Fostul patron al clubului de fotbal Dinamo a stat patru ani și jumătate la închisoare, fiind condamnat în dosarul transferurilor de fotbaliști. Deși pedeapsa inițială a fost de 6 ani și jumătate, Borcea a fost eliberat condiționat în iulie 2018.

Cererea lui Cristi Borcea a fost depusă la Curtea de Apel București pe 11 februarie 2019, la trei zile după ce omul de afaceri s-a întors în închisoare în dosarul lui Radu Mazăre. Primul termen al procesului va avea loc pe 11 martie 2019.