Fostul șef de la Dinamo, încarcerat în data de 8 februarie, se află până la finalul lunii în stare de carantină, procedură standard pentru toți noii deținuți. În această perioadă, deținuții sunt supuși unei serii de controale amănunțite, pentru a se stabili dacă își vor executa pedeapsa în regim închis sau semideschis.

Totuși, perioada de carantină putea fi efectuată și în Penitenciarul Rahova. Borcea a reușit însă transferul în închisoarea-spital Rahova după ce a invocat istoricul său medical, scoțând în evidență nu mai puțin de 6 afecțiuni medicale: cardiopatie ischemică, bypass coronarian, hipertensiune arterială, intoxicație cu metale grele, insomnie, dislipidemie. 

Nu e bolnav sau oricum nu e ceva grav. Deținutul a cerut să fie supus unor controale medicale. Doar se caută de boli, dar cum istoricul său medical este destul de încărcat, nimeni nu vrea să riște. Așa că i-a fost aprobat transferul la spital (Penitenciarul Spital Rahova, n.r.). Este internat într-o rezervă de doi, sub supravegherea medicilor. Mănâncă, doarme și se plimbă. Va sta acolo, în Secția de Chirurgie-Cardiologie, până când specialiștii vor interpreta rezultatele analizelor cerute și vor decide dacă se impune transferul său în închisoare”, au declarat surse din Administrația Națională a Penitenciarelor pentru Libertatea

În data de 7 februarie, Borcea a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanța și Mamaia, sub acuzația că a prejudiciat statul român cu aproximativ 28 de milioane de euro.