Acesta susține că securitatea de rit nou nu l-a iubit niciodată, însă de aici și până la a spune că statul paralel l-a înlăturat din politică, este cale lungă.

„Nu cred că securitatea de rit nou sau statul paralel m-au iubit vreodata sau că mă doreau, dar de aici până la a spune că m-au înlăturat e o distanță lungă. Nu pot spune că pe alții îi iubeau, dar erau ai lor. Nu am avut dosar, statul paralal nu a avut nicio implicare, deși anumiți oameni din stat paralel vor fi răsuflat ușurați. Nu am fost șantajat,” a declarat fostul președinte PNL.

Antonescu nu se ferește să spună că în perioada USL, drumul său s-a intersectat de mai multe ori cu cel al lui Maior sau Coldea, însă cei cu relații privilegiate erau alții:

„I-am cunoscut pe domnii Maior și Colea, i-am întâlnit în câteva rânduri, de 3, 4 ori, nu la prilej festiv. Am avut, cât s-a putut duce, o discuție despre subiecte legitime, nu am avut o relație privată cu dânșii cum au avut alți lideri politici. Domnul Ponta, spre exemplu, domnul Dragnea sau alții,” a conchis liberalul.