Deputatul PNL Adriana Săftoiu a anunţat că va solicita Camerei Deputaţilor înfiinţarea unei comisii care să analizeze toate dosarele persoanelor dispărute şi modul în care instituţiile abilitate au acţionat până acum.

”Voi solicita Camerei Deputaţilor înfiinţarea unei comisii care să analizeze toate dosarele persoanelor dispărute şi modul în care instituţiile abilitate au acţionat până acum. (…) Dacă monstrul acela a ucis acum trei luni (încă nu ştim exact dacă au fost şi alte victime) şi nimeni pe plan local nu i-a dat de urmă (ceea ce ridică semne mari de întrebare în condiţiile în care într-un oraş cu 20 mii de locuitori e greu de crezut că poliţia nu cunoaşte tâlharii locului) înseamnă că toţi cei implicaţi speră că recunoaşterea crimelor va linişti valul de furie, că ne îndepărtează de o caracatiţă infernală a locului”, a scris ea duminică pe Facebook.

Potrivit acesteia, ar trebui reluate toate dosarele persoanelor declarate dispărute.

”Tragedia din Caracal e o tragedie despre multe alte locuri din România şi despre care aflăm doar când moare un om. Ancheta nu are voie să se limiteze doar la monstrul din Caracal. Ar trebui reluate toate dosarele persoanelor declarate dispărute. E o mafie generalizată şi o înfrăţire înfricoşătoare între tâlhari şi unii dintre cei care ar trebui să îi prindă. E cazul să deschidem cutia Pandorei!”, a spus Adriana Săftoiu.