Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă sunt în Bucureşti, respectiv 572 (un avans de 12,82% faţă aceeaşi perioadă din 2017) şi în judeţele Bihor – 192 (plus 18,52%), Iaşi – 187 (plus 21,43%) şi Timiş – 151 (plus 32,46%). Numai în luna aprilie au intrat în insolvenţă 660 de firme şi PFA-uri.

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 904 (plus 20,37%). De asemenea, în perioada ianuarie – aprilie 2018, un număr de 6.958 de firme şi-au suspendat activitatea (creștere de 35,58%), iar 12.653 au fost dizolvate (cu 62,51% mai multe). 

Insolvenţele din România rămân la un nivel de două ori mai mare faţă de media din Europa Centrală şi de Est (ECE), conform datelor prezentate în februarie de oficialii Coface.

„Anul 2017 a adus 8.256 de proceduri noi de insolvenţă, în creştere cu 3% faţă de 2016, când s-au înregistrat 8.053 de noi proceduri. În ciuda minimului din ultimii 15 ani, România raportează un nivel mediu al companiilor insolvente raportat la 1.000 de firme active de 2,4%, ceea ce înseamnă de aproape două ori peste media din Europa Centrală şi de Est. În acest context, este mai important să evaluăm calibrul companiilor insolvente, din perspectiva pierderilor financiare cauzate creditorilor şi a dimensiunii sociale, prin locurile de muncă pierdute. Din această perspectivă, 2017 a înregistrat o oarecare stabilizare a companiilor insolvente cu venituri peste 1 milion de euro, respectiv 326 firme, comparativ cu 333, în anul anterior”, conform sursei citate. 

În ciuda acestui fapt, spun reprezentanţii companiei, pierderile produse creditorilor de către firmele insolvente în 2017 s-au ridicat la 9,6 miliarde lei, în creştere cu 13% comparativ cu anul anterior, respectiv 8,5 miliarde lei. Pe de altă parte, numărul locurilor de muncă raportate de firmele insolvente în 2017 se ridică la 47.578, cu 32% mai mic faţă de cel din anul anterior. 

Cele trei greşeli majore ale firmelor care au intrat în incapacitate de plată sunt: finanţarea deficitară a investiţiilor, investiţiile greşite şi politica agresivă de constituire a dividendelor.

Agerpres