Statele membre unde preţurile producţiei industriale au înregistrat cel mai mic avans sunt: Cehia (0,1%), Germania, Austria şi Polonia (toate cu 0,2%) şi România, unde preţurile producţiei industriale au crescut cu 0,3% în luna iulie, după o creştere de 0,8% în iunie, potrivit agerpres.ro

Prețurile producției industriale în România

De asemenea, în ritm anual, luna iulie 2020 comparativ cu luna iulie 2019, în România preţurile producţiei industriale au înregistrat o scădere mai modestă decât în zona euro sau UE. În timp ce în România preţurile producţiei industriale au înregistrat o scădere de 1%, în zona euro s-au diminuat cu 3,3%, iar în UE au scăzut cu 3%. Preţurile producţiei industriale au scăzut în majoritatea statelor membre, în ritm anual, însă România se numără printre statele membre cu cele mai modeste scăderi, alături de Cehia (minus 0,1%), Ungaria (minus 0,3%), Bulgaria (minus 0,7%) şi Luxemburg (minus 0,8%).

Preţurile la producător sunt un factor important care influenţează inflaţia, pe care Banca Centrală Europeană vrea să o menţină sub, dar în apropiere, de 2% pe termen mediu. Orice modificare a preţurilor la porţile fabricilor se repercutează asupra costurilor finale pentru consumatori.

Anterior, Institutul Naţional de Statistică (INS) a dat publicităţii propriile sale estimări care arată că, în România, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 0,8% în iulie 2020 faţă de aceeaşi lună din anul precedent. În schimb, potrivit sursei citate, preţurile producţiei industriale (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 0,5%, faţă de luna iunie 2020.

Prețurile producției industriale au scăzut cu 0,8%

Datele INS arată că la nivelul preţurilor producţiei industriale de pe piaţa internă există o scădere de 1,06% în iulie 2020 faţă de iulie 2019, iar, pentru piaţa externă, preţurile producţiei industriale au coborât cu 0,26%.

Pe marile grupe industriale, în iulie 2020 faţă de iulie 2019, statistica INS arată creşteri de preţuri în cazul industriei bunurilor de capital (+5,36%), în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+3,15%) şi în industria bunurilor de uz curent (+3,47%). În industria bunurilor intermediare se constată o scădere de 0,45%, iar în cea energetică de 11,33%.

De asemenea, pe secţiuni şi diviziuni CAEN, în iulie 2020 versus iulie 2019, în industria extractivă s-a consemnat o creştere a preţurilor cu 0,04% şi în distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare cu 3,69%. În producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat se constată o scădere de 4,23% şi în industria prelucrătoare cu 0,21%.