„Avem nevoie de mai multă eficienţă în interceptarea (virusului), înainte ca cetăţenii să se contamineze unii pe alţii. Avem nevoie de o planificare fermă, pentru că în caz contrar vom avea lockdown-uri sistematice în următoarele luni”, a subliniat Charles Michel într-un interviu pentru cotidianul italian La Stampa, publicat miercuri.

Atunci când a fost întrebat dacă Europa se teme de un val de revoltă socială, Michel a răspuns că este nevoie de coordonare şi pentru a limita „efectele economice şi sociale negative” ale pandemiei, notează agerpres.ro.

El a adăugat că trebuie pregătit terenul pentru perioada în care vor fi valabile vaccinuri anti-COVID-19. „Nu va fi uşor de gestionat această fază”, a spus el.

Măsurile se înăspresc pe măsură ce se apropie Crăciunul

În încercarea de a stopa pandemia de coronavirus, guvernele europene își înăspresc restricțiile. Premierul italian Giuseppe Conte a anunțat că restaurantele și barurile închid acum de la 18:00 (17:00 GMT), precum și toate teatrele, cinematografele și sălile de sport, timp de o lună. O recunoaștere a eșecului, potrivit detractorilor săi, în timp ce oamenii de știință se întreabă dacă acest lucru va fi suficient pentru a stopa răspândirea virusului.

Coronavirusul continuă să se răspândească în toată Europa, iar Spania a impus o nouă stare de urgență, precum și interdicții de noapte. Catalonia (nord-est) are în vedere chiar închiderea populației în case la sfârșit de săptămână, iar regiunea vecină Aragon a decis să-și închidă teritoriul. Iar Franța a stabilit un nou record cotidian trist, cu peste 52.000 de cazuri suplimentare de Covid-19.

Perspectiva unei noi închideri prinde contur în fața unui al doilea val „brutal” care ar putea fi chiar „mai puternic decât primul”, se alarmează Jean-François Delfraissy, președintele consiliului științific care îndrumă guvernul.

În Germania, Târgul de Crăciun de renume mondial din Nürnberg, care atrage aproximativ 2 milioane de vizitatori, a fost anulat anul acesta.

La rândul său, guvernul sloven a anunțat înăsprirea de marți a limitării parțiale în vigoare și consolidarea controalelor la frontieră, notează publicația franceză Le Point.

În Norvegia, noi restricții vor intra în vigoare la Oslo, unde purtarea obligatorie a unei măști de protecție este extinsă în special. Barurile din capitală, deja obligate să nu mai servească la miezul nopții, nu vor mai putea accepta noi clienți după ora 22:00.

Și, în Belgia, unde numărul de contaminări s-a triplat în cinci săptămâni, ajungând la 321.031 de cazuri, vacanțele școlare pentru Ziua Tuturor Sfinților au fost prelungite și școlile forțate să se adapteze la progresia puternică a virusului pentru a nu risca să agraveze o situaţie deja „dramatică” în structurile de îngrijire medicală.