Reprezentanții industriei de ospitalitate din România au solicitat Guvernului majorarea voucherelor de vacanţă pentru românii care aleg să le folosească în extrasezon, de la 1.450 de lei la 2.080.

Se pare că Guvernul a fost deschis și a primit solicitarea într-un mod pozitiv, a declarat, joi, la Poiana Braşov, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Promovare a Turismului, Corina Martin.

„Am avut solicitări din partea agenţiilor de turism şi a hotelierilor pentru a propune guvernului, ceea ce noi, industria ospitalieră din România am şi făcut – majorarea cuantumului tichetelor de vacanţă pentru turiştii care vor alege să vină în vacanţă în perioadele de extrasezon”, a mai spsu Corina Martin.

În momentul de față suma propusă este mult mai consistentă decât suma anterioară.

„Suma propusă este de 2080 de lei, practic de la 1450 de lei am ajunge la o valoare mai mare, dar trebuie să ne gândim că aceşti bani se întorc într-o sumă şi mai mare în turismul românesc.

Este un sprijin care vine pentru operatorii de cazare, de alimentaţie publică, de agenţiile de turism şi, destinaţii care sunt dependente de sezonalitate – de exemplu litoralul românesc, vor avea posibilitatea să vadă mai mulţi turişti”, a declarat Martin pentru Agerpres.