Este vorba despre Nea Marin, una dintre cele mai îndrăgite vedete ale postului Antena 1. Acesta a povestit pentru Antena 3 modul în care viața lui s-a schimabt după ce a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus, dar și tratamentele pe care trebuie să le suporte în spital.

Vedeta a povesitit pentru Antena 3 că a aflat de infectare în urma unor teste efectuate mai multor colegi de emisiune, după ce unul din ei fusese, la rândul lui, depistat pozitiv. În ceea ce privește starea sa de sănătate, Nea Mărin se simte bine, iar în acest moment, este internat la Matei Balş, unde urmează un tratament care cuprinde şi antibiotice.

Acesta a mai povestit nu a avut simptome, s-a simţit bine în toată această perioadă şi a aflat diagnosticul după ce mai mulţi colegi cu care filma la o emisiune pentru Antena 1 au fost testaţi în masă.

Și soția a fost infectată

„Mă simt foarte bine, n-am nicio chestie, n-am avut decât duminica trecută o temperatură de 38 şi de atunci nu am avut nimic. Dar s-a infectat un coleg de-al nostru, am zis să mă testez şi eu, m-am testat, sunt pozitiv. Am venit ieri la Matei Balş, la camera de gardă, m-am internat, sunt foarte bine.

Analizele sunt bune. Mi s-a spus că luni o sa fac un CT şi dacă nu sunt modificări, o să plec acasă luni sau marţi, să mă izolez ca şi ceilalţi la domiciliu” , a declarat nea Mărin, la Antena 3.

„Am făcut un sigur test joi, a ieşit pozitiv. La fel şi soţia. Am venit şi ne-am internat. Mi-au făcut nişte injecţii în burtă, mi-a dat un antibiotic mai uşor. Şi soţia este bine, fără probleme”, a mai povestit acesta.

Totodată, Nea Mărin a mai spus că în toată perioada de la debutul pandemiei și până în prezent  a fost atent cu sănătatea lui, s-a protejat tot timpul şi crede că s-a infectat la mare, când a intrat în contact cu mai mulţi copii.

„Am purtat masca de dimineaţa până noaptea, am şi filmat cu viziera pe faţă. Cred că am pierdut totul de sub control la mare. Acolo, în zona aceea, erau mulţi copii care se apropiau de noi să le dăm autografe, să facă poze cu noi. Eu, crezând că aceşti copilaşi nu sunt infectaţi, am pus mâna pe unul din ei.

M-am simțit în pericol

Pe plajă m-am simţit în pericol, chiar şi pe stradă, pe unde filmam, copiii se adunau grămadă după noi”, a mai spus acesta.

El a mai adăugat că toate persoanele care au fost în jurul său la filmare au fost trimiși în izolare și toți urmează să fie testați pentru a vedea dacă sunt sau nu infectați cu noul coronavirus. 

„Toţi cei care au fost pe lângă mine au fost anunţaţi. În primul rând, vedetele pe care le-am avut la ultima filmare, Alex Velea, Speak şi iubita lui, toţi sunt acum în izolare şi se vor testa toţi.

Părerea mea este ca lumea să se protejeze foarte bine. Nu ştiu cum e cu şcoala, cu începutul şcolii, şi eu mă tem, am nepoţi. Trebuie făcut tot ce este posibil să nu se îmbolnăvească şi copiii”, a mai spus Nea Mărin.