Sâmbătă, SUA au înregistrat 269.623 noi cazuri şi 3.656 de decese, conform institutului Johns Hopkins. Bilanţul deceselor înregistrate din această cauză în SUA ajunge astfel la peste 372.500.

Majoritatea cazurilor au fost consemnate în Comitatul Los Angeles, în California, unde peste 889.000 de persoane au fost infectate şi mai mult de 11.800 au murit.

SUA va ajuta familiile în pandemie

Biden va oferi ajutoare firmelor mici, dar și familiilor. Președintele va prezenta, săptămâna viitoare, un plan care costă mii de miliarde de dolari, transmite Reuters, citat de News.ro.

Biden a declarat, vineri, după prezentarea mai multor membri ai echipei sale economice, că propunerile sale includ ajutoare pentru guvernele statelor şi autorităţile locale care au probleme din  cauza pandemiei, precum şi un nou sprijin pentru oamenii care şi-au pierdut locurile de muncă şi nu îşi permit să îşi plătească chiria.

Biden a mai cerut creşterea salariului minim la 15 dolari pe oră, aceasta fiind una dintre promisiunile sale electorale, şi acordarea unor plăţi directe de 2.000 de dolari. Democraţii au  inclus aceste plăţi în programul lor de susţinere economică, adoptat în decembrie, dar nu au putut obţine acordul republicanilor din Congres decât pentru un ajutor de 600 de dolari.

”Avem nevoie de ajutoare directe mai mari pentru familii, firmele mici, inclusiv un ajutor direct de 2.000 de dolari. 600 de dolari este insuficient”, a spus Biden.

Probabilitatea ca Biden să îşi pună în aplicare proiectele a crescut în urma celor două locuri de senatori câştigate de democraţi în alegerile din Georgia, care permit acestora să deţină majoritatea în Senat.

Planul iniţial al lui Biden era în valoare de sub 1.000 de miliarde de dolari, dar acesta a spus vineri că ”cercetările economice” confirmă că, în criza actuală, mai ales cu dobânzi atât de scăzute, măsurile imediate, chiar în condiţiile finanţării deficitului, vor ajuta economia”.

Biden ia măsuri

Preşedintele ales a mai spus că sunt necesare măsuri pentru a ajuta americanii să depăşească criza de sănătate şi economică, pentru ”a evita un cost economic mai mare, care ar avea loc din cauza unui şomaj prelungit, a foamei, a pierderii locuinţelor şi a intrării în faliment a afacerilor.”.

Cu toate acestea, republicanii şi chiar unii democraţi s-ar putea opune la creşterea cheltuielilor care ar alimenta deficitul bugetar, senatorul democrat Joe Manchin, din West Virginia, fiind printre cei care au primit ideea cu scepticism.

Echipa de tranziţie a lui Biden a anunţat, vineri, că analizează şi alte măsuri economice de sprijin, care ar putea fi luate unilateral, între care prelungirea suspendării plăţii împrumuturilor federale pentru studenţi.