În Statele Unite, COVID-19 a devenit principala cauză a decesului în rândul populaţiei, cu 1.800 de morți pe zi, în medie. Astfel, noua cauză a mortalității din SUA a depăşit bolile de inimă şi cancerul.

Vârful a fost atins, se cere relaxare

În total, au murit peste 42.000 de americani, iar numărul celor infectaţi se apropie de 800.000, însă, tot mai mulți specialiști sunt de părere că, aici, vârful pandemiei ar fi fost atins, iar rata contaminării este în scădere. Aceste păreri alimentează speranțele celor care doresc relaxarea, și se înmulțesc protestele prin care li se cere guvernatorilor să lase oamenii la muncă. În context, mai multe state și-au anunțat intenția de a redeschide treptat economia. Autoritățile din Texas, de pildă, vor să repornească afacerile în faze succesive, începând cu 1 mai. Dar acolo, responsbilii au testat mai puțin de 1% din populația de 29 de milioane de locuitori.

Testări în masă

Cercetătorii de la Harvard insistă într-un nou studiu că Statele Unite trebuie să tripleze numărul de teste efectuate înainte de a redeschide economia fără riscuri majore. Ținta ar trebui să fie de 500.000 de teste zilnic, față de aproximativ 150.000 în prezent. Larry Hogan, guvernator de Maryland: „Fiecare guvernator din America face presiuni şi se zbate să obţină mai multe kituri de testare”. Proiectul unui nou pachet financiar de ajutor prevede 25 de miliarde de dolari pentru testarea pe scară largă. Dacă pandemia nu este controlată, redresarea economică nu va deveni realitate, a avertizat, din nou, epidemiologul Anthony Fauci.

Și dacă relaxarea nu merge?

Din epicentrul crizei sanitare, guvernatorul New Yorkului spune că, în statul său, pandemia încetinește, nu crește. „Putem controla bestia, dar este încă vie. Nu am ucis-o încă, iar bestia se poate ridica din nou”, a avertizat oficialul. Argumentele specialiștilor sunt întărite de mărturiile celor care au supraviețuit după ce s-au îmbolnăvit și au ajuns în stare gravă în grija medicilor. De exemplu, o femeie de 35 de ani. Dr. Anthony Fauci, epidemiolog și expert guvernamental: „Dacă ne repezim să redeschidem totul şi apoi creşte dramatic numărul de infectări, ne întoarcem de unde am plecat. Prin urmare, oricât ar fi de dureros să respectăm calendarul unei reveniri graduale la normalitate, dacă n-o facem, asta se va întoarce ca un bumerang împotriva noastră”.