Este vorba despre cântăreața Ami, care se află în prezent în izolare la domiciliu. După ce a aflat rezultatele testelor pentru coronavirus, aceasta a vorbit pe Facebook despre experiența ei.

„Prietenul meu de izolare pentru următoarea săptămână în care trebuie să stăm cuminți în casă, așa cum ni s-a comunicat. Din fericire, testul meu Covid-19 a ieșit negativ. Însă, gândul meu este alături de colegii mei de la Te cunosc de undeva care au fost testati pozitiv. Le trimit toată energia mea pozitivă și abia aștept să ne revedem sănătoși și bucuroși ca să ne putem continua filmările pentru noul sezon TCDU! Pupici de la mine si Bobo”, a transmis Ami pe rețelele de socializare.

Solista Nico a intrat în izolare

Un spectacol al Teatrului „Toma Caragiu” din Ploieşti, care trebuia să aibă loc sâmbătă, a fost suspendat după ce solista Nico a intrat în izolare la domiciliu în urma contactului cu o persoană confirmată cu noul coronavirus.

Din fericire, precizează echipa Teatrului „Toma Caragiu”, acolo unde Nico este o prezenţă constantă în spectacole, testul efectuat de artistă pentru COVID-19 a ieşit negativ.

„Stimaţi spectatori, din cauza unor probleme independente de voinţa noastră, reprezentaţia de astăzi a spectacolului concert ‘Suflet pereche’ a fost suspendată.

Deoarece în cadrul unei emisiuni TV solista Nico a intrat în contact cu o persoană care ulterior a fost depistată cu Coronavirus, procedurile în vigoare îi cer artistei să rămână izolată la domiciliu timp de două săptămâni. Menţionăm că testul pentru Coronavirus efectuat de artistă a ieşit negativ”, se arată într-o informare postată pe pagina de Facebook a teatrului.