Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, rămâne în grija gardienilor și a colegilor de celulă și de penitenciar. Viitoarea soție a anunțat, chiar înainte de nuntă, că va pleca din țară, în Madascar, pentru a se ocupa îăn continuare de afacerea turistică de pe insulă.

„Nu, Radu nu mi-a cerut să-i aduc nimic. Nu sunt supărată, eram doar grăbită. Nu, nu m-am gândit (la un cadou pentru Radu Mazăre, a cărui zi de naștere este pe 5 iulie -n.r.), dar mai am timp să mă gândesc. Am să mă întorc în Madagascar, o să vin înapoi în România și tot așa. Nu l-am anunțat că am depus actele, dar știe”, a declarat Roxana Mihalache, logodnica lui Radu Mazăre, la intrarea în Penitenciarul Rahova.