Potrivit bilanțului publicat luni de Ministerul Sănătăţii, Spania, ţara europeană cea mai afectată de pandemia de coronavirus, a depăşit pragul de 500.000 de cazuri, relatează online ziarul spaniol La Vanguardia şi agenţia France Presse, citate de agerpres.

Totodată, Ministerul spaniol al Sănătăţii a notificat 26.560 cazuri de COVID-19 în acest sfârşit de săptămână, dintre care 2.440 au fost diagnosticate în ultimele 24 de ore, comparativ cu cele 4.503 de cazuri raportate vineri.

Bilanţul total al contagierilor a urcat astfel la 525.549.

În ce priveşte decesele, noul raport publicat de departamentul condus de Salvador Illa arată că luni s-au înregistrat cu 98 mai multe decese decât vineri; în total 237 în ultima săptămână. Bilanţul total al victimelor de COVID-19 în Spania a ajuns la 29.516 de morţi.

De la începerea pandemiei, Spania – o ţară de 47 de milioane de locuitori – a înregistrat 525.549 de cazuri, reprezentând o cifră, comparativ cu numărul populaţiei sale, de două ori mai mare decât cea a Franţei sau a Italiei, potrivit unui calcul realizat de AFP pe baza datelor publicate.

Cum arată situația în România

Nici în România lucrurile nu arată prea bine. Până luni pe teritoriul României, au fost confirmate 95.897 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

40.454 de pacienți au fost declarați vindecați și 12.339 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 883 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 239 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

De asemenea, tot până la data de 7 septembrie, 3.926 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 06.09.2020 (10:00) – 07.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 33 de decese (24 bărbați și 9 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Caraș-Severin, Dâmbovița, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Olt, Prahova, Sibiu, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 17 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate cele 33 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.325. Dintre acestea, 465 sunt internate la ATI.