Potrivit Efe, Bulgaria, o ţară cu 7 milioane de locuitori, a înregistrat în ultimele 24 de ore un număr de 2.243 de noi contagieri cu coronavirus şi 42 de noi decese provocate de maladia COVID-19, cifre inedite pentru această ţară balcanică după declanşarea epidemiei în luna martie, informează agerpres.

Totodată, potrivit datelor oficiale ale Ministerului bulgar al Sănătăţii, între 60 şi 100 de bolnavi cu COVID-19 sunt internaţi zilnic în spitalele din ţară, un fapt care, alături de numărul tot mai mare al personalului sanitar infectat cu noul coronavirus, ameninţă să aducă în prag de colaps capacitatea clinicilor bulgare.

Multe dintre ele s-au văzut obligate să închidă unele secţii şi să amâne operaţiile şi tratamentele urgente.

În același timp, în ultimele 24 de ore, conform autorităţilor locale, 65 de membri ai personalului medical au fost infectaţi cu noul coronavirus, dintre care 27 medici şi 17 asistente, ridicând la 1.948 numărul contagierilor din sectorul sanitar.

Coronavirusul a ajuns la premier

La rândul său, prim-ministrul bulgar Boiko Borisov prezintă „simptome de disconfort fizic” şi se află în autoizolare la domiciliu, la fel ca alţi şapte miniştri ai cabinetului său.

„Nu există o schimbare în ceea ce priveşte starea mea: am încă simptome de disconfort fizic. Sunt tratat ca orice cetăţean bulgar căruia medicul de familie i-a recomandat tratament acasă”, a scris marţi Boiko Borisov pe contul său de Facebook, după ce a fost supus sâmbătă unui nou test PCR, care a ieşit pozitiv.

Confirmarea testului pozitiv pentru Borisov a fost anunţată a doua zi după ce autorităţile sanitare bulgare au ridicat mai devreme perioada de carantină impusă premierului.

Având în vedere scandalul provocat de această situaţie, directorul Inspectoratului sanitar regional din Sofia (SRHI), Dancio Pencev, a fost obligat să-şi prezinte luni demisia.

Peste 40.000 de infectări

Cifrele arată sumbru în Bulgaria. De la declanşarea pandemiei, țara vecină cu România a înregistrat în total 40.132 de contagieri, dintre care 20.346 sunt cazuri active.

Potrivit matematicianului Nikolay Vitanov, numărul real al cazurilor ar fi în Bulgaria de opt ori mai mare decât cel declarat oficial.

„Conform calculelor mele, numărul real al persoanelor infectate în ţară este 320.000, dintre care 280.000 de persoane nu au fost depistate şi nu ştiu că sunt purtătoare ale virusului şi nici nu prezintă simptome”, a declarat Vitanov pentru postul Nova TV.