NATO a trebuit să se adapteze, dar a fost capabilă să funcţioneze în timpul pandemiei de COVID-19 pentru a se asigura că criza sanitară nu devine o criză de securitate, a declarat vineri secretarul general al alianţei militare Jens Stoltenberg, citat de Reuters, conform Agerpres.

„Principala sarcină a NATO este să asigure că actuala criza sanitară COVID-19 nu devine o criză de securitate şi noi am reuşit să o facem”, a declarat el pentru BBC Radio.

„Desigur, am ajustat unele dintre modurile în care ne facem activităţile (…), dar mesajul principal este că am fost capabili să ne susţinem apărarea şi descurajarea, prezenţa noastră operaţională, pe tot parcursul pandemiei”, a adăugat el.

Ungaria pledează pentru găsirea de mai mulți aliați

Pandemia cu noul coronavirus a generat o nouă ordine mondială şi Uniunea Europeană va putea rămâne puternică în acest nou cadru doar dacă îşi găseşte numeroşi aliaţi, a declarat recent ministrul ungar de externe Peter Szijjarto.

Szijjarto a amintit că dintre statele care nu sunt membre ale NATO Georgia contribuie cel mai mult per capita la operaţiunile Alianţei şi deci merită să se alăture planului de acţiune în vederea aderării la alianţa militară occidentală.