Un „summit de urgenţă” al G20, consacrat luptei împotriva pandemiei de coronavirus, se va ţine joi prin videoconferinţă sub preşedinţia regelui Salman al Arabiei Saudite, au anunţat marţi Rusia şi Arabia Saudită, notează AFP, conform Agerpres.

„Regele Salman va prezida reuniunea pentru a pregăti un răspuns global şi coordonat pandemiei de COVID-19 şi implicaţiilor sale umane şi economice”, a făcut cunoscut Arabia Saudită într-un comunicat dat publicităţii în cursul nopţii de marţi spre miercuri.

Celor mai mari 20 de economii mondiale li se vor alătura alte ţări afectate de coronavirus, ca Spania, Iordania, Singapore sau Elveţia, precum şi lideri ai unor organizaţii internaţionale, ca Naţiunile Unite, Banca Mondială, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi a Comerţului (OMC).

Organizarea summitului de urgenţă fusese anunţată mai devreme de Moscova, precizând că preşedintele rus, Vladimir Putin, va participa la acesta.

Summit-ul, datorat criticilor legate de lipsa de reacție în fața crizei mondiale

Arabia Saudită, care deţine în prezent preşedinţia prin rotaţie a G20, a lansat săptămâna trecută un apel la un „summit virtual” în urma criticilor legate de lipsa de acţiune a acestei entităţi în faţa crizei sanitare mondiale.

Luni, preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi omologul său chinez, Xi Jinping, s-au pronunţat la rândul lor pentru un summit extraordinar al G20 privind aspectele sanitare şi economice ale crizei coronavirusului.

Maladia COVID-19 a făcut cel puţin 18.040 de morţi în întreaga lume şi a contaminat peste 400.000 de persoane de la apariţia sa în decembrie în China, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza datelor oficiale disponibile marţi la orele 18.00 GMT.