“Prin acest studiu ne-am dorit să aflăm care este nivelul educației financiare în rândul elevilor din România, dar, în același timp, să vedem cât de mare este interesul acestora pentru cursurile de educație financiară. Rezultatele ne-au bucurat, pentru că elevii înțeleg importanța educației financiare, cred că trebuie să știe cum să aibă grijă de banii lor și ne motivează să continuăm ceea ce facem cu pasiune de peste trei ani de zile prin Școala de Bani – să oferim ateliere gratuite de educație financiară pentru toți românii”, spune Nicoleta Deliu, coordonatoarea proiectului Școala de Bani, potrivit comunicatului din partea BCR.

De ce este benefică educația financiară

„Educația financiară a devenit in ultimii ani o necesitate, încă de la vârste fragede. Ea este utilă nu doar pentru a-i face pe copii să înțeleagă noțiuni despre bani, produse și servicii financiare și bănci, dar mai ales pentru a-i învăța să își gestioneze resursele, în general. Deși o numim financiară, acest tip de educație are efecte în toate domeniile importante ale vieții, pentru că este vorba de luarea deciziilor, de gândire creativă, de educație antreprenorială, de utilizarea eficientă a resurselor, de relații interpersonale etc. Concluziile studiului arată cât de important este să dezvoltăm programe de educație financiară în școală, în condițiile în care cei mai mulți dintre elevi au principalele informații legate de acest domeniu de la membrii familiei. Ținând cont și de interesul a numeroși actori din branșă, publici și privați, Ministerul Educației și Cercetării este deschis către implementarea de programe parteneriale de educație financiară, în care să se întâlnească expertiza reprezentanților instituțiilor financiare cu nevoia reală a elevilor și cadrelor didactice din România”, spun reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării.

Majoritatea copiiilor își ascultă părinții când vine vorba de sfaturi financiare

Familia este atât principala sursă de bani pentru tinerii implicați în cercetarea BCR, cât și principala sursă de educație financiară. Printre cele mai întâlnite sfaturi pe care elevii le-au primit se numără ”banii se fac greu și se duc repede” (45,92%), ”dacă ești atent cu banii, nu vei avea datorii” (18,44%), ”nu trebuie să cheltuiești din impuls” (13,65%) și ”dacă economisești, nu vei fi stresat” (13,51%).

Răspunsurile elevilor indică faptul că majoritatea acestora urmează sfaturile primite, 47,10% dintre ei declarând că încearcă să pună bani deoparte o dată pe săptămână, urmați de 25, 65% de elevi care încearcă să pună bani deoparte o dată pe lună.

Deși cea mai mare parte a participanților la studiu au mărturisit că pun bani deoparte o dată pe lună, problema apare la nivelul organizării și gestionării bugetului – majoritatea elevilor își țin toți banii în portofel și nu au un plan de organizare a lor, iar cele mai mari investiții sunt pe îmbrăcăminte și încălțăminte.

Principalele recultate ale studiului

  • 84% dintre copii au învățat din familie cum să își gestioneze banii de buzunar
  • 66% dintre elevi folosesc banii de buzunar pe alimente și băuturi la școală
  • Mai mult de 85% dintre ei fac economii, 45% folosesc economiile pentru îmbrăcăminte sau încălțăminte, 17% pentru gadgeturi, iar restul pentru cadouri, hobby-uri, educație, activități sportive și alte activități
  • Peste 60% dintre elevi nu știu care este bugetul familiei, iar aproape 50% dintre ei nu știu cât cheltuie familia într-o lună
  • Peste jumătate dintre respondenți cred ca a fi educat financiar înseamnă să știu cum să-mi folosesc banii

Sunt elevii români familiarizați cu termenii bancari?

În ciuda faptului că elevii români înțeleg noțiuni financiare ca dobândă, împrumut, buget – aproximativ 90% dintre respondenți cunosc noțiuni precum dobândă sau împrumut, conform rezultatelor studiului, tinerii nu sunt încă familiarizați cu instrumentele financiare – 12% dintre aceștia folosesc un card bancar. Studiul a fost realizat, în perioada octombrie-noiembrie 2019, pe un eșantion de 8.329 de respondenți, elevi ai școlilor din mediul public, băieți și fete cu vârste cuprinse între 11 și 19 ani.

Ce este Școala de Bani?

Școala de Bani este cel mai amplu program de educație financiară din România. În ultimii trei ani, peste 1.000 de angajați ai BCR au devenit, în mod voluntar, profesori de educație financiară și au reușit să ofere astfel de cursuri gratuite către aproximativ 370.000 de români – copii, tineri și adulți. Cei interesați se pot înscrie la cursuri prin completarea formularului disponibil pe www.scoaladebani.ro, dar și în sucursalele județene BCR.
Toate studiile desfășurate în ultimii doi ani, indiferent de sursă, arată că românii se află pe ultimul loc la educație financiară în Europa. Ultimul studiu realizat de Banca Mondială la nivelul Uniunii Europene şi prezentat în cadrul celei de a doua ediţii a European Money Week din 2018 a plasat România pe ultimul loc din 127 de țări calificate ca răspunsuri, cu un procentaj de 22%, în condițiile unei medii europene de 55%.