Avantajul pe care ti-l ofera investitia intr-un lac de pescuit fata de alte investitii este destul de mare. Piata este asigurata oricand, amenajarile hidrotehnice, plata a unu, doi paznici si eventualele repopulari costa relativ putin, iar verificarea de catre fisc a profitului obtinut se face cu mare greutate. Riscul de a pierde banii este teoretic, de asemenea, foarte redus. De aceea, s-a dus si se duce o lupta apriga pentru a fi in capul bucatelor la privatizarea sau concesionarea acestor lacuri si pentru cine le va detine, pana la urma.
Piscicola Ilfov SA a fost inca de la inceput o societate controversata. Felul in care ea privatizeaza acum baltile aflate in administratia sa va constitui, fara indoiala, un precedent pentru multe societati asemanatoare din toata tara.
Rechinii
arunca nada
Societatea a aparut in 1998, cand SC Pescarul a fost divizata de catre FPS Ilfov cu intentia declarata de a se reusi o cat mai rapida privatizare. Dupa divizare, SC Pescarul a ramas cu magazinele si cu fabricile de industrializare a pestelui, si era cat pe-aci sa fie cumparata de un investitor suedez, care insa s-a retras, lasand locul unui autohton. S-au iscat certuri, procese si nu este nici acum clar daca a fost o privatizare reusita.
Piscicolei Ilfov i-au ramas majoritatea bazinelor si iazurilor de peste din judet. „Starea Piscicola era dezastruoasa la desprinderea de Pescarul. Era plina de datorii. Contractele erau facute aiurea, lacurile erau date aproape de pomana unor potentati’’, afirma Ion Soare, director al FPS Ilfov. Datoriile ei se ridicau la 3,8 miliarde lei, dintre care 1,2 miliarde proveneau din productie neterminata, adica repopulari ale baltilor cu puiet care n-au mai fost valorificate, iar restul de bani din datorii catre buget, credite, dobanzi. Pentru o societate cu un capital social destul de mic, 2,3 miliarde lei, si avand in administrare aceste lacuri care par destul de profitabile, datoria era cam mare. In opinia lui Ion Soare, mare parte din ea a fost determinata de trecerea fortata in contul Piscicola a datoriilor societatii Pescarul: „Renegocierea contractelor a adus lucrurile mai aproape de realitate, taxele au crescut considerabil, iar unele contracte au fost reziliate.’’
Gheorghe Otetaru, de profesie inginer minier, a fost administratorul numit de FPS la Piscicola. La vremea aceea, presa l-a acuzat ca ar fi fost un participant activ la mineriade. Acest lucru nu a fost insa confirmat sub nici un chip. Mai mult, inainte, el fusese numit director la Palatul Prezidential Scrovistea, dupa o perioada in care ocupase postul de primar al comunei Mogosoaia, si probabil ca presedintele Emil Constantinescu nu l-ar fi acceptat, daca ar fi existat vreo indoiala plauzibila in ceea ce-l priveste.
FPS Ilfov, care detine trei sferturi din actiunile Piscicolei, hotaraste, in luna mai a.c., ca toate contractele de asociere in participatiune incheiate pana atunci sa fie transformate, conform Legii nr. 133/1999 privind stimularea intreprinzatorilor privati si dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii, in contracte de leasing imobiliar cu clauza irevocabila de vanzare.
Un astfel de contract se izbeste insa de dificultatea punerii lui efective in practica. Lacurile despre care e vorba sunt compuse din punct de vedere juridic, ca sa spunem asa, din trei elemente: cuveta lacului sau terenul de sub lac (apartinand domeniului public al statului), care este inalienabil, suprafata sau luciul apei (care constituie domeniul privat al statului) si apa care tranziteaza (proprietate a Companiei Nationale Apele Romane). Prin contractul de leasing se vinde practic dreptul de exploatare a lacului respectiv, fara ca, astfel, sa se stabileasca vreun drept asupra terenului de sub apa. Concesionarea terenului nu se poate face decat de catre Ministerul Agriculturii si Alimentatiei. Intr-o prima intentie, Gheorghe Otetaru a dorit chiar o introducere a acestor terenuri in capitalul social al Piscicolei si atunci, conform Legii privatizarii, nu ar fi existat nici un obstacol, insa Directia Agricola Ilfov a refuzat, pe drept cuvant, acest lucru. Intr-o scrisoare adresata FPS de catre ministrul Muresan, se vorbea despre ilegalitatea unor astfel de contracte, insistandu-se asupra faptului ca Piscicola are aceste lacuri doar in administrare, iar raspunsul FPS a fost ca nu se vinde, in realitate, decat dreptul de exploatare care-i apartine.
Leasingul
tulbura apele
Ce se va intampla insa daca Ministerul Agriculturii, interesat din ce in ce mai mult de privatizari rapide, va dori, la un moment dat, sa concesioneze lacurile? Piscicola a depus, la 1 noiembrie a.c., un dosar la minister, prin care cere concesionarea lacurilor acelora ce au incheiat contractele de leasing. Numai ca, potrivit Legii nr. 219/1998, orice concesiune se face prin licitatie sau prin negociere directa, cu mai multi ofertanti si, deci, e posibil ca dreptul de concesionare sa fie pierdut de cei care, de fapt, si-au cumparat dreptul de exploatare de la Piscicola. Vor mai plati si concesionarea? „Le va restitui Piscicola banii platiti pe leasing?”, se intreaba Dumitru Budescu, director al Directiei pentru Piscicultura, Pescuit si Inspectii din Ministerul Agriculturii.
Functionarii Piscicolei
sunt muti ca pestii
Interesul pentru obtinerea acestor lacuri este si acum foarte mare. Multe lacuri sunt exploatate chiar de catre fostii directori ai fermelor carora le apartin si este normal, in principiu, ca ele sa fie folosite de cineva care se pricepe. Numai ca, in mod sigur, exista mai multi ofertanti. Contractele de leasing, conform Legii nr. 133, sunt incheiate imediat cu cel care avea deja contract de asociere, vanzarea efectuandu-se la pretul stabilit de catre Piscicola.
Putem face urmatorul rationament: daca s-a incheiat un contract de asociere in participatiune, pe o suma sau alta, acest lucru asigura, apoi, fara dubiu si perfect legal, vanzarea lacului (acesta este sensul contractului de leasing), fara nici o bataie de cap, adica fara nici un concurent. Diferenta intre sumele platite in cazul celor doua tipuri de contracte nu e prea semnificativa. Acum, prin leasing se incaseaza in plus intre 10 si 20 milioane lei pe hectar de luciu de apa, intr-o perioada de cinci ani, cat dureaza leasingul si care reprezinta valoarea de folosire a lacului. Bineinteles ca acest mod de a privi lucrurile avantajeaza societatea care cumpara lacul, dar s-ar parea ca astfel dezavantajeaza statul. De aceea, pentru urmatoarele contracte de leasing privind 16 lacuri aflate in exploatarea directa a Piscicolei SA se vor organiza licitatii. Dupa cum declara Gheorghe Otetaru, Societatea Piscicola mai are inca in exploatare proprie aproape jumatate din luciul apei pe care-l avea la infiintare. Dar, bazinele mari, cu cea mai buna rata a profitului, s-au dus deja, si probabil privatizarea societatii se va produce din ce in ce mai greu, in pofida asigurarilor ca vor fi initiate unele actiuni de agroturism.
Legea nr. 133 a fost creata si in scopul unei vanzari rapide a activelor disponibile ale societatilor comerciale de stat, numai ca multe dintre prevederile ei se izbesc de alte acte normative „paralele”, facand-o, uneori, de neaplicat. Acest fapt a fost subliniat recent intr-o conferinta de presa si de vicepresedintele FPS, Alin Giurgiu, care s-a referit, mai ales, la situatia terenurilor si activelor aflate in litigiu sau al caror statut juridic nu este clarificat. Este si situatia Piscicolei care se judeca de mai multa vreme cu Asociatia Generala a Vanatorilor si Pescarilor si cu Asociatia Sitarul, pentru niste bazine de pescuit. Contractele de asociere au fost reziliate de catre Piscicola, care acum nu mai primeste nici un ban de aici, iar lacurile se pare ca ar fi fost castigate de AGVPS, care a incercat sa foloseasca uzucapiunea, adica clauza care acorda dreptul de posesie pentru ceva detinut timp de mai bine de 30 de ani.
Speriat, probabil, de multele acuze ce i se aduc privind incheierea unora dintre contracte, si in 1998, si anul acesta, Gheorghe Otetaru si-a instruit acum functionarii cu care lucreaza sa taca chitic la orice intrebare care li se pune. Daca dati un telefon, va prezentati si intrebati cu cine stati de vorba, interlocutorul va va raspunde, cu siguranta, ca numele sau este confidential si ca nu are voie sa-l spuna decat cu aprobarea directorului societatii. Dincolo de amuzamentul situatiei, actualul administrator a reusit o redresare a societatii, facand-o sa aiba, in prezent, un profit de peste 350 milioane lei. Ramane de vazut daca pana la urma ea va fi privatizata si daca contractele de leasing incheiate vor fi valabile pana la capat. tr
r
Braconierii se simt ca pestele in apar
Daca, din intamplare, iesi din casa sambata, pe la cinci dimineata, e imposibil sa nu intalnesti oameni cu undite in maini, asteptand primul tramvai, grabiti sa prinda cursa preoraseneasca care sa-i duca la vreo balta din imprejurimile Bucurestiului. r
Lucian Popescur
Pe langa fiecare autogara gasesti la ora asta femei vanzand momeala, adica mamaliga, rame, viermi, pentru cei ce au plecat nepregatiti de acasa si care-ti ureaza: „Fir intins!”. r
Tentatia aceasta a pescuitului cu undita nu a slabit deloc, aproape unul din patruzeci de barbati avand inca permis de pescuit pe baltile Asociatiei Generale a Vanatorilor si Pescarilor sau ale asociatiilor afiliate. Dar, bucurestenii pot sa aleaga si dintre alte o multime de bazine si iazuri din judetul Ilfov, unde, pentru o taxa, rareori facturata de paznicul respectiv, pot sa-si incerce norocul. Suma variaza intre 20 si 70.000 lei, de la un loc la altul, in functie de amenajarile facute, de repopularea cu puiet sau, pur si simplu, de faima de moment a lacului. Daca platesti, nu inseamna ca o sa si prinzi ceva sau ca balta are intr-adevar peste. Mai mult, daca ai prins ceva cu o zi inainte, nu te astepta ca si a doua zi sa fie la fel. Paznicii sau chiar clientii favorizati stiu o multime de trucuri menite sa elimine concurenta, atunci cand balta are mai mult peste decat de obicei; fie pun azot la marginea lacului, pentru a raci apa si a indeparta pestii, fie scad nivelul apei si astfel pestele nu mai trage la undita, fie agita suprafata, dand drumul si oprind apa de la „calugar”, fie hranesc pestii noaptea intr-un loc doar de ei stiut si multe altele. r
Braconajul e mai in floare ca niciodata. Braconierii sunt bine organizati si dispun de informatii exacte privind locurile bune de pescuit. Cu o plasa de 35-40 de metri, cu ochiuri, poti prinde rapid doua, trei sute de kilograme de peste, pe care-l incarci rapid intr-o masina si, la prima ora, dimineata, iesi cu el in piata la Obor, la Dristor, la Lacul Morii sau la vreun colt de strada, unde-l vinzi, direct din portbagaj. Nici o balta nu scapa de braconajul sistematic, si chiar daca e vorba de alti braconieri decat cei cu care paznicul e deja inteles, acesta nu are ce le face. Unii dintre ei au tot felul de arme, dar ezita sa le foloseasca. „Pai ce, ai curaj sa le folosesti, marturiseste un paznic, nu vine a doua zi sa se razbune? Si daca-l atingi prea rau, tot tu ai greutati apoi.” r
Fiecare balta a avut parte de dese confruntari nocturne, ele derulandu-se, de obicei, intre bande rivale de braconieri. De multe ori exista o intelegere intre cel ce administreaza balta respectiva si braconieri, acestia platindu-i o suma buna de bani, bineinteles, neimpozabila, si asigurand o protectie mai buna decat oricare paznic platit. O dovada ca lucrurile stau asa este si disparitia aproape cu totul pe lacurile luate in administrare a metodelor „neconventionale” de pescuit- dinamita, curent electric.r
Birocratiar
seaca baltar
Pretul unui kilogram de peste la malul lacului este in medie de 6.500 lei cu TVA inclusa, iar la vanzarea cu amanuntul este, in cel mai rau caz, dublu, asa ca vanzarea directa devine foarte atragatoare. Noile reglementari privind obtinerea licentei de pescuit si vanzare a pestelui pretind o multime de aprobari si certificate, si e foarte probabil ca multi vor renunta la ea, declarand ca pe balta lor nu se face decat pescuit sportiv. r
Toti pescarii ocazionali se plang ca e din ce in ce mai putin peste in balti si ca se intampla din ce in ce mai rar sa aiba parte de o captura mai serioasa, ei dand vina fie pe braconajul generalizat, fie pe poluare -cum e cazul lacului Pantelimon sau al Lacului Morii -, fie pe exploatarea nesabuita. Si pestele e parca mult mai mic decat inainte. In ciuda unor norme – si legale, si morale, si economice -, poti vedea din ce in ce mai mult in magazine sau la piata salau de o palma sau stiuca de 15 centimetri, e adevarat, la un pret mic. „N-am mai prins un peste de cinci kilograme de vreo doi ani”, se plangea un pescar mai in varsta. Exista si o lege care interzice pescuitul de noapte, dar o data ce baltile vor fi privatizate, proprietarul dreptului lor de folosinta isi va impune, firesc, propriile reguli care sa-i aduca profit. Legea are totusi avantajul ca ingaduie un bun temei legal pentru surprinderea braconierilor.r
Fiecare pescar isi pazeste, se stie, secretele cu strasnicie, adica locurile de pescuit, cu ce fel de momeala da la peste, ce scule se potrivesc. Daca, din greseala, iti uiti ceva acasa, foarte greu vei gasi pe cineva sa-ti vanda vreun carlig sau ceva momeala, egoismul pe balta fiind un fel de emblema a breslei. tr

Te-ar putea interesa și: