Compania Națională de Investiții (CNI) vine cu o veste excelentă pentru constănţeni, dar şi pentru iubitorii sportului sau a evenimentelor culturale, în general.

Începând de luni, 11 mai, vor demara lucrările de construcţie la noua Sală Polivalentă din Constanţa. Aceasta va avea o capacitate de 5.000 de locuri şi va fi omologată pentru derularea de evenimente sportive de nivel naţional, european şi mondial. Proiectul în valoare de aproape 68 milioane de lei ar trebui să fie gata în 2022, anunţă CNI.

Comunicatul Companiei Naționale de Investiții

„Veste bună pentru constănțeni!

Începând cu data de 11 mai, încep lucrările de execuție la sala polivalentă de la Constanța! Noua sală de sport va avea o capacitate de 5.000 de locuri (dintre care aproximativ 100 de locuri pentru persoanele cu dizabilități, 100 locuri pentru presă, 150 locuri VIP).

Obiectivul de investiții va beneficia de o sală de competiții care va fi omologată de forurile de specialitate pentru derularea de evenimente sportive de handbal, baschet sau volei de nivel național, dar și de nivel european și mondial. Totodată proiectul noii săli polivalente include și spații dedicate sportivilor (sală de antrenament, sală de forță, sală de fitness, vestiare, cabinete medicale), spații dedicate presei (studiouri pentru transmisii radio-tv), spații dedicate publicului (cafenele, alimentație publică, grupuri sanitare), dar și spații administrative.

Noua sală polivalentă va putea găzdui și evenimente culturale, conferințe, concerte sau festivaluri.

Obiectivul de investiții are o valoare de aproximativ 67,9 milioane lei, urmând a fi finalizat în anul 2022”, este mesajul postat, vineri, pe pagina de Facebook a Companiei Naționale de Investiții.