Un manifestant pro-Brexit a incendiat vineri un drapel al Uniunii Europene lângă sediul guvernului britanic de la Downing Street, în seara ce marchează ieşirea Regatului Unit din UE.

În jur de 200-300 de manifestanţi pro-UE au fost apostrofaţi de susţinători ai Brexitului în timp ce se îndreptau de la Downing Street către Reprezentanţa Comisiei Europene. Poliţia a format un cordon pentru a separa cele două grupuri.

Susţinătorii ieşirii din UE cântau „Să vă fie ruşine, să vă fie ruşine”, „Perdanţilor, perdanţilor” şi „Bye, bye UE”, pe rima (cântecului aniversar n.red) Auld Lang Syne, anunță presa europeană, preluată de Agerpres.

La ora locală 22:00, cu o oră înaintea momentului oficial al Brexitului, va fi difuzat un discurs către naţiune al premierului Boris Johnson, în care, conform extraselor deja publicate, el va prezenta o perspectivă optimistă asupra viitorului ţării şi va promite să vindece rănile provocate de diviziunile interne cauzate de divergenţele privind Brexitul.

Petreceri pe stradă

”Obiectivul nostru ca guvern – obiectivul meu – este să unesc ţara şi să mergem mai departe”, ar urma să spună Boris Johnson.

Petreceri de stradă, jocuri de lumini și promoții la bere în pub-uri vor însoți ieșirea Regatului din Uniunea Europeană.

În câteva ore va veni acel moment așteptat de trei ani și jumătate: vineri, 31 ianuarie 2020, la ora 23:00, ora Londrei, britanicii vor spune „adio” Uniunii Europene.

La București va fi deja sâmbătă, 1 februarie, ora 1:00. Nu toată lumea în Regat va fi însă fericită.

Erau de așteptat protestele celor care se opun Brexitului. Ei trebuie să se resemneze, însă, fiindcă nimic nu mai poate împiedica acest moment cu adevărat istoric pe care îl trăim.