Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a declarat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că negocierile cu USR PLUS privind constituirea unei alianţe pe plan local, pentru susţinerea unor proiecte dedicate ieşenilor, au eşuat în mai puţin de cinci minute de la începerea discuţiilor.

„Am avut o împuternicire până pe data de 15 martie, fiind delegat de Biroul Permanent Local să coordonez o echipă de negociere, compusă din consilieri locali dar şi membri ai BPL, persoane venite să sprijine o serie de proiecte şi acţiuni pentru perioada 2020-2024, oameni cu responsabilitate politică şi carieră care reprezintă destinul organizaţiei municipale şi care şi-au pus toată energia de a structura un plan de negociere credibil şi util în acelaşi timp pentru cetăţenii municipiului Iaşi. Nu am cerut niciodată cine să reprezinte USR PLUS la negocieri, putând participa orice persoană pe care dumnealor o consideră utilă partidului pentru a duce mai departe această negociere. Cu toate acestea, negocierile au durat decât 5 minute. Nu a fost decât un monolog, o încercare de a perturba acest demers al nostru înspre binele ieşenilor, şi un refuz categoric din partea celor doi conducători ai USR PLUS, de a mai continua aceste negocieri”, a declarat primarul Mihai Chirica, după cum transmite Agerpres.

Primarul a avut multe așteptări de la aceste negocieri

Edilul a explicat ulterior că motivul disonanţei a fost prezenţa în sală a unuia dintre vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Iaşi, Marius Sorin Dangă. El îl înlocuieşte pe preşedintele Consiliului, Costel Alexe, în perioada în care nu este în localitate.

„Am avut foarte multe aşteptări pentru binele acestui oraş pentru această negociere. Spun foarte multe pentru că eram îndreptăţit să cred că alianţa de guvernare dintre PNL, USR, UDMR şi celelalte minorităţi poate continua şi în teritoriu într-o modalitate rezonabilă plecând de la două proiecte comune. Am propus 22 de proiecte, nu într-o alianţă de conjunctură, ci într-un pachet structurat pe trei etape de implementare, unul cu implementare la sfârşitul acestui mandat, şi altele care vor transcende mai departe şi după 2024, cum sunt cele din infrastructura mare. Niciunul dintre ele nu a făcut obiectul discuţiei de astăzi, refuzul fiind unul categoric. De aceea credem că facem echipă pentru Iaşi pentru aceste proiecte cu cetăţenii Iaşiului şi le vom duce la îndeplinire. Să nu uite USR PLUS că sunt 9 consilieri din totalul celor 27. De asemenea, să nu uite că atât timp cât echipa noastră nu a pus nicio condiţie de reprezentativitate iar cele două persoane care au reprezentat USR şi PLUS astăzi au pronunţat în permanenţă cuvinte scandaloase la adresa colegului nostru de la Consiliul Judeţean (vicepreşedintele Marius Sorin Dangă – n.r) care este reprezentantul legitim al preşedintelui Consiliului Judeţean şi împuternicit al BPL să reprezinte PNL în aceste negocieri. Considerăm că nu au venit niciodată cu dorinţa de a face bine ieşenilor ci dimpotrivă, scopul a fost să distrugă această cale şi de a rămâne în continuare într-un scandal care continuă şi după alegerile din 2020”, a spus primarul Mihai Chirica.

„Nu este o modalitate de a face democraţie”

Edilul a menţionat totodată că la viitoarele discuţii cu USR PLUS va cere prezenţa liderilor naţionali ai alianţei, Dan Barna şi Dacian Cioloş.

Primarul a criticat totodată faptul că a fost trimis un comunicat de presă din partea USR PLUS la scurt timp de când cele două reprezentante ale alianţei, deputatele Cosette Chichirău şi Monica Berescu, au părăsit masa tratativelor.

„Considerăm jignitor că la nici două minute de la ieşirea din această sală să apară deja un comunicat de presă de refuz, ceea ce arată foarte clar stângăcia cu care şi-au regizat ziua de astăzi şi modalitatea subversivă, ca să nu spun perversă, prin care şi-au tratat colegii de partid. E păcat pentru că ieşenii nu au ales la alegerile locale nici pe Chichirău, nici pe Berescu. Au ales un Consiliu Local care astăzi ar fi trebuit să stea de partea cealaltă a mesei şi împreună să găsim o formulă de colaborare în CL pe termen lung, o listă de proiecte pe care să le implementăm, o structură de coordonare a proiectelor care reprezenta printre altele şi desemnarea din partea USR PLUS a unui viceprimar care să urmărească implementarea proiectelor. Ele consideră că opoziţia din interiorul guvernării li se potriveşte mai bine. Noi le spunem cât se poate de clar, în momentul de faţă PNL este formaţiunea cu cel mai mare număr de consilieri în CL şi nu vom ajunge să facem opoziţie USR-ului, vom face tot ceea ce trebuie să facem pentru ieşeni. Toate cele 22 de proiecte pe care le-am lansat în dezbatere împreună cu alianţa USR PLUS rămân deschise tuturor celor interesaţi de continuare proiectelor pentru Iaşi. Să înţeleagă foarte bine că această modalitate de a jigni din considerente personale nu au mai avut încredere în alte partide nu este o modalitate de a face democraţie”, a spus primarul Mihai Chirica.

Ce a anunțat USR PLUS în comunicat?

Prin intermediul unui comunicat de presă USR PLUS Iaşi a anunţat că echipele de negociere s-au retras de la discuţiile cu liberalii pentru că nu au fost îndeplinite condiţiile solicitate. În acest sens, îl acuză pe primarul Mihai Chirica că „a încercat un bluf” iar pe preşedintele CJ Iaşi, Costel Alexe, care este şi preşedinte PNL Iaşi, că nu s-a prezentat la discuţii.

„Conducerea PNL Iaşi a demonstrat din nou că face doar exerciţii de PR şi nu are niciun interes să susţină proiecte pentru ieşeni. Campania electorală continuă pentru liberalii ieşeni, cu aceleaşi desene şi planuri pe care le-au prezentat în ultimii ani. Atunci când e vorba de interesul ieşenilor, se pare că cei doi lideri, Mihai Chirica şi Costel Alexe, au percepţii diferite asupra modului în care se organizează negocieri. Unul dintre ei anunţă public cât este de entuziast să stăm de vorbă iar celălalt nu participă. Cu toate acestea, amândoi se declară preocupaţi de interesele ieşenilor, fluturând din nou promisiunile din campanie”, spun cei de la USR PLUS prin intermediul comunicatului de presă.

Conform documentului, USR PLUS invocă faptul că ieşenii au nevoie de proiecte cu acoperire metropolitană şi judeţeană, motiv pentru care este nevoie de o mai mare deschidere.

„Aşa cum am anunţat în urmă cu câteva zile, USR PLUS era dispus să negocieze cu ambii lideri PNL Iaşi, nu doar cu unul dintre ei. Având în vedere că domnul Alexe nu a venit la negocieri, delegaţiile de la PMI şi CJ se ţin de cuvânt şi nu negociază jumătăţi de măsură sau viziuni parţiale. Ieşenii au nevoie de proiecte cu acoperire metropolitană şi judeţeană; iar pentru a le putea implementa, este necesară o deschiderea din partea tuturor, nu doar a noastră. Alianţa USRPLUS este deschisă la discuţii doar dacă acestea se realizează simultan, cu ambii lideri; nu doar cu unul dintre ei. După situaţia de astăzi mă întreb dacă Mihai Chirica şi Costel Alexe fac echipă pentru Iaşi, aşa cum au anunţat în campanie”, a declarat, tot prin intermediul comunicatului de presă, Monica Berescu, deputat USR PLUS şi liderul delegaţiei care trebuia să poarte negocierile la nivelul Consiliului Judeţean.

Cosette Chichirău critică propunerea primarului

La rândul său, Cosette Chichirău a anunţat că propunerea primarului Chirica de a face o alianţă în plenul Consiliului Local este „neserioasă şi neinteresantă”.

„Propunerea domnului Chirica, pentru o alianţă de circumstanţă şi pe termen scurt, este neserioasă şi neinteresantă. Noi ne dorim o alianţă strategică, pe termen lung, care să fie bazată, dincolo de persoane, pe realizarea unor proiecte mari şi pe reformă instituţională. Proiectele mari includ parcuri industriale, rezolvarea situaţiei traficului şi parcărilor, construirea unei noi infrastructuri de cultură şi sport. Evident, autostrada A8 şi spitalul regional merg înainte la nivel naţional, cu susţinerea puternică a miniştrilor USR PLUS. Reformă instituţională înseamnă concursuri de amploare pentru funcţii cheie, cum sunt city manager, arhitect şef, director de digitalizare, şi audituri externe pe urbanism, achiziţii şi companiile din subordinea Primăriei. Nu putem creşte eficienţa Primăriei fără să facem curăţenie”, a declarat Cosette Chichirău, deputat USR PLUS şi preşedinte USR Iaşi.

Potrivit comunicatului de presă, consilierii locali şi judeţeni USR PLUS vor continua să apere interesele ieşenilor şi vor vota, punctual, doar proiectele care sunt dezvoltate în această direcţie şi care respectă legile în vigoare.