Prin anunțul că va contesta la Curtea Constituțională legea care vizează dublarea alocațiilor pentru copii Premierul Ludovic Orban îi aduce un mare afront Președintelui Klaus Iohannis, susține cunoscutul economist Adrian Câciu.

Asta pentru că legea a fost deja promulgată de Iohannis care, mai mult, a cerut guvernului actual să găsească soluții.

”CCR nu poate anula dublarea alocațiilor”

”Doar Președintele României poate sesiza CCR pe tema alocațiilor. Nu parlamentarii PNL.

Nu știu în numele cui a vorbit astăzi un domn, dar știu sigur că nu dânsul este Președintele României și mai știu că nu a luat în viața lui 66% din voturi.

Pe de altă parte, o eventuală sesizare la CCR, dacă ar fi admisă, schimbă doar termenul de aplicare a legii de dublare a alocațiilor (adică august în loc de iulie) și nu anulează dublarea alocațiilor, care este adoptata și promulgată de Președintele României”, a scris Câciu luni pe Facebook.

”Un afront adus Președintelui”

”Sincer, mie ăsta mi se pare un afront adus mai mult președintelui decât altora, pentru că, spunând mereu că dublarea alocațiilor este o aberație și că nu se pot plăti, îl contrazici pe Președinte care a promulgat legea și a și cerut, la acel moment, guvernului actual să găsească soluții.

Să fi fost prea cald afară sau ce a fost cu declarația asta?”, a întrebat el.

”Decizia pe care am luat-o este să atacăm la Curtea Constituţională, pentru că este un proiect în care nu sunt prevăzute sursele de finanţare, cum sunt multe alte proiecte care au fost adoptate de Parlament fără punctul de vedere al Guvernului şi fără o încercare de colaborare şi deja am câştigat la Curtea Constituţională câteva sesizări împotriva unor proiecte de lege adoptate la Parlament pentru că ele nu au prevăzut sursa de finanţare şi nu au practic posibilitatea efectivă de punere în practică”, a spus luni Ludovic Orban, într-o conferinţă susţinută la sediul PNL, după Biroul Executiv al partidului.