Declarațiile lui Mihai Daraban la Conferința Capital

Pe de altă parte, noi având și calitatea de mari organizatori de manifestări expoziționale, amintim că se apropie și Indagra, pot spune cel mai mare târg din Europa de Est, dar și Agroalim la Arad, un târș la Brăila săptămâna trecută, observăm că marea majoritate a exponatelor sunt din import. Cred că acest lucru trebuie să ne preocupe foarte mult. În spațiul public se vorbește de creșterea economică, de creșterea exporturilor, dar dacă ne uităm la importuri ne îngrozim. Avem o creștere de 4,5 miliarde a importurilor într-un an.

Dacă această statistică a importurilor României va fi dezbătută în mod public vom înțelege în sfârșit ce caută consumatorul, este important să vii la mentalitatea consumatorului, să vezi ce se caută pe piață.

Dacă de exemplu, făcând analiza importurilor Romîniei, vom vedea că în dreptul unui brand anume am înregistrat creșteri colosale ale importurilor, va trebui să ne ducem la acei oameni să vedem ce putem să le oferim pentru a putea produce în România.

Contează ca produsul consumat să fie din România, altfel intrăm în această bulă a creșterii economice bazată pe rostoglirea unor taxe asupra unor mărfuri din import.

Manifestările expoziționale reprezintă un barometru al unui domeniu de activitate. Undeva la nivelul 2008 Indagra era un târg mediu depășit de cel de mobilă, de construcții, de vesitul TIB, iată că în 2015, 2016, 2017 Indagra nu numai că a depășit aceste expoziții ca dimensiune, dar a devenit cel mai mare târg din Europa de Est.

De la 145.000 tone în 2007 am ajuns la 1 milion de tone de cereale în Portul Constanța. 1,7 milioane de tone capacitate cereale pe Dunăre plus Portul Constanța. A fost un boom la nivel de Port Constanța exact în perioada de criză.

Dorin Cojocaru, APRIL: Suntem nevoiți să plătim pentru distrugerea zerului de la lapte când alții îl valorifică

Conferința CAPITAL. Macovei (Agrointeligența): Marile țări europene îndoctrinează copiii să cumpere produse autohtone

Cornel Ștefan (MADR), Conferința Capital: Există plăți efectuare 1,89 miliarde euro și un grad absorbție 25,6%

Mircea Isvoranu (Carrefour), la Conferinţa Capital: „Am eliminat intermediarii şi preţul este mai bun”

Emil Dumitru, Pro Agro, la Conferința Capital: Unele decizii UE defavorizează Agricultura românească