La începtul acestui an, culturile de orz, grâu sau rapiță promiteau pro­ducții record. Însă, ploile și grindina din ultima lună au afectat producțiile agricultorilor din zona de Sud și de Vest a României. Unul dintre fermierii afectați de condițiile climatice nefavorabile este Dimitrie Muscă, directorul Combinatul Agroindustrial Curtici, care lucrează o suprafaţă de 2.500 de hectare aflate în arendă în județul Arad. „Grindina a afectat grâul și rapița. Am avut o suprafață de 1.000 de hectare cultivată cu grâu, care e afectată în proporție de 20%. Dar am asigurare și voi fi despăgubit. Am avut rapiță afectată în proporție de 40%. Avem multe culturi calamitate“, spune arădeanul. În această perioadă, fermierul este în plină campanie de recoltare și încă nu poate da un  bilanț în ceea ce privește producția pe care o va obține de pe cele 4.300 de hectare cultivate cu grâu și cele 600 de hectare însămânțate cu rapiță. Cu toate ploile, fermierul încă speră ca în acest an să recolteze 8 tone de grâu la hectar. 

O altă zonă afectată de con­dițiile climatice a fost și cea din sudul României. Ștefan Poienaru, proprietarul Agrofarm, este, cu cele 20.000 de hectare lucrate în Ialomiţa, unul dintre cei mai mari fermieri din România. Poienaru susține că grâul a căzut din cauza furtunii, iar cel rămas nu are calitatea care se impune. Prin urmare, estimează că producția va fi mai mică cu 20% față de cea de anul trecut. 

Fermierii cărora le-a zâmbit soarele 

Dacă pentru unii fermieri situația este sumbră, pentru alții rezultatele nu sunt chiar rele. „În această perioadă recoltăm grâul și rapița. Momentan, se pare că rapița este regina. Eu am recoltat circa 3,9 tone la hectar.  În ceea ce privește grâul, acesta are o calitate bună, dar este mai puțin decât în 2015. Mă aștept, în acest an, să obțin o cantitate de 6-7 tone la hectar“, spune Nicolae Sitaru, fermierul care administrează câteva mii de hectare în Ialomița, din care 433 de hectare cu rapiță și 800 de hectare cu grâu. În opinia lui Ion Cioroianu, consilier în cadrul Asociaţiei Fermierilor din România (AFR), cei care vor obține producții foarte bune sunt cei care au investit în tehnologie: sisteme de irigații și îngrășăminte pentru fertilizarea culturilor.

Prețurile prea mici, problema cea mai mare 

Cea mai mare problemă a fermie­rilor rămân prețurile plătite de co­mercianții de cereale. „Din păcate prețurile cerealelor a scăzut față de anul trecut. Dacă grâul se tranzacționează cu 600 de lei pe tonă, rapița se vinde cu 1.500 de lei pe tonă“, explică Sitaru. Același lucru l-a observat și Ștefan Poienaru, care anticipează și efecte dezastruoase pentru agricultura românească. „Cu producții mai mici, veniturile fermierilor din acest an vor scădea cu 30% față de 2015“, încheie fermierul.