Optima, creștere de 44% în primele 6 luni ale lui 2018

Optima, compania de outsourcing cu capital majoritar românesc a înregistrat o creștere financiară de 44% în primele 6 luni ale lui 2018 față de aceeași perioadă a anului trecut.

„Primul semestru din 2018 a însemnat pentru Optima o perioadă de creştere organică, în care ne-am concentrat foarte mult pe eficientizare. În prezent, beneficiem de investițiile realizate în birourile din țară, iar creșterea vine din eficientizarea proceselor interne și din consolidarea echipei. Lucrăm la dezvoltarea și diversificarea serviciilor și canalelor oferite, în special în zona de vânzări și marketing. Astfel, în toate proiectele de vânzări pe care le generăm pentru clienții noștri integrăm canale tradiționale de tip telesales, dar și online sau vânzări directe de tip door-to-door”, afirmă Daniel Mereuță, director general Optima.

20 de milioane de lei la sfârsitul anului 2018

„Rezultatele obținute confirmă abordarea noastră strategică legată de extinderea regională și dezvoltarea centrelor locale. În ceea ce privește parcursul business-ului, ne așteptăm să urmăm aceeași tendință, la nivelul întregului an și să ajungem la 20 de milioane de lei. În prezent, la jumătatea anului, culegem roadele extinderii în țară și creștem pe baza portofoliului actual de clienți, atingând o cifră de afaceri de 10 milioane de lei ”, declară Daniel Mereuță.

Citește și Trainingul de vânzări Optima, un prim pas spre angajare

„Am  început de asemenea să investim în dezvoltarea zonei de IT, în aplicații noi, pe care le utilizăm în proiectele noastre, dar și pentru eficientizarea modului în care colaborăm intern, având echipe în mai multe orașe și operațiuni în creștere”, afirmă Daniel Mereuță.

Despre Optima

Compania Optima a fost înfiinţată în 2010 şi are sediul în Bucureşti, fiind membră în Association of Business Service Leaders (ABSL).  În prezent, în Optima activează 350 de angajați în centrele din București, Iași si Brasov. Optima face parte din Grupul Next Capital cu afaceri în factoring, cumpărare și recuperare de creanţe, cu o valoare anuală a finanţărilor de peste 50 de milioane de euro. Grupul Next Capital are acţionariat majoritar românesc, iar minoritar fondul de investiţii britanic North Bridge Capital Partners.