La ce te ajută planul de afaceri atunci când ai o idee bună de business?

03 Dec 2021
La ce te ajută planul de afaceri atunci când ai o idee bună de business?

 

Când vrei să fii un om de afaceri de mare succes, totul pornește de la o idee. Ai o idee de afacere, crezi că va deveni un succes, ai un capital, dar…plan de afacere ai

Ei bine, dacă nu te-ai gândit până acum cât de important este și ai crezut că nu ai nevoie de un plan, află că succesul nu se creează doar pe baza unei idei. Ai nevoie și de un plan concret, de o strategie, ca să nu mai vorbim de munca efectivă. 

 

La ce ajută planul de afaceri 

 

Planul de afaceri are rolul unui GPS în drumul spre succesul ideii tale de afaceri. În principiu, acesta este un document în care este descrisă ideea ta de afacere, obiectivele pe care le ai pe termen scurt, mediu și lung, capitalul de care dispui, strategia pe care o vei aplica, precum și cum se diferențiază afacerea ta de cele deja existente pe piață din domeniul respectiv. Mai exact, care este plusul de valoare pe care afacerea ta îl aduce clienților și cum vei reuși să creezi profit cu ajutorul produselor sau serviciilor oferite. 

Totodată, un plan de afaceri trebuie să cuprindă detalii care stau la baza gestiunii din punct de vedere financiar, operațional și de marketing.

 

Esențial este ca, atunci când crezi că ai o idee care este posibil să funcționeze pe piața actuală, să creezi și planul de afaceri prin care să pui la punct fiecare pas pe care trebuie să îl faci în drumul tău spre succes. Când ai un plan bine pus la punct, imprevizibilul începe să devină previzibil, iar tu trebuie să fii pregătit pentru orice impediment. 

Care sunt pașii prin care creezi un plan de afaceri bun

 

Un plan bun de afaceri trebuie să cuprindă următoarele:

 

 

  • Descrierea afacerii, care la rândul său cuprinde:

 

 

  • Prezentarea generală a firmei și a domeniului de activitate ( denumirea firmei, cod CAEN, forma de organizare, adresa, acționari, logo etc.)
  • Viziunea și obiectivele (valorile, idealul la care se dorește să se ajungă, obiective pe termen scurt, mediu și lung, precum extinderea, perfecționarea produselor, parteneriate, obiective strategice)
  • Descrierea serviciilor sau produselor comercializate ( caracteristici, poze ale unui prototip, segmente de consumatori, public țintă, strategie de preț etc.)

 

  • Avantajul competitiv și plusul de valoare oferit clienților

 

 

În această categorie trebuie să te întrebi cu ce vine produsul sau serviciul tău în ajutorul clientului sau consumatorului? Ce nevoie satisface? Cum este acest produs inovativ? Cu ce e diferit de alte produse deja existente pe piață? Astfel, vei căuta să descoperi care este plusul de valoare pe care produsul ori serviciul oferit de tine îl aduce clientului, vei vedea ce avantaj competitiv ai față de produsele concurenței. Având un avantaj, este clar că ai potențial de dezvoltare a ideii tale de afaceri și vei observa dacă aceasta se pretează sau nu nevoilor pieței. 

 

  • Analiza pieței și a modului de operare

 

 

În analiza pieței trebuie să ai vedere poziționarea brandului tău pe piață față de concurență, planul operațional și strategia de promovare, respectiv de vânzare a produsului sau a serviciului pe care îl oferi.

 

 

  • Proiecțiile financiare, care cuprind:

 

 

  • Un flux de venituri și un proiect de investiții
  • Surse de finanțare a afacerii
  • Detalii despre prețuri
  • Structura costurilor de producție
  • Costuri de întreținere, respectiv chirie, utilități, echipamente, personal, cheltuieli juridice, cheltuielile cu materii prime, serviciile financiar-contabile și altele
  • Indicatori de performanță precum pragul de rentabilitate

Un soft pentru afaceri îți poate fi de mare ajutor

Vremurile moderne aduc soluții și mai moderne la problemele de zi cu zi. Prin urmare, de ce să nu profiți de o modalitate prin care economisești timp și energie folosind un soft pentru afaceri noi care să te ajute în rezolvarea task-urilor zilnice? Un astfel de soft ingenios cuprinde, printre altele, programe de gestiune ușor de utilizat, export pentru contabilitate, rapoarte de management, topul produselor vândute lunar, plăți scadente, facturi, evidența stocurilor și nu numai! Toate la îndemână, toate într-un loc, toate ușor de înțeles și de gestionat, toate pentru tine! 

 

Un astfel de soft ingenios găsești pe Ciel.ro, la un preț avantajos și, odată achiziționat, ai mai mult timp liber pe care să îl folosești dezvoltând afacerea ta, deoarece softul lucrează pentru tine, iar tu rezolvi sarcinile zilnice mult mai repede și ai toate informațiile într-un singur loc. Simplu, avantajos, util, rapid și modern. 

 

Tu ce idee genială de afaceri ai și cum o vei pune în practică?

Sursa foto: Shutterstock.com, Pixabay.com