Cum să previi răul de mişcare

25 Mar 2019

Orice drum mai lung cu maşina, cu avionul  sau cu barca îţi creează o stare insuportabilă de de greaţă, vărsături sau ameţeli? Răul de mişcare sau kinetosis este o afecţiune comună în rândul celor care călătoresc cu diverse mijloace de transport.

Iată câteva sfaturi pentru a te putea bucura de drum:

Rau de miscare

Este imposibil să nu fi resimţit măcar o dată senzaţia profundă de disconfort în timpul unei călătorii fie cu maşina, cu trenul, cu avionul sau cu barca, fără să ştii de unde provine. Dezechilibrul apare atunci când urechea internă resimte mişcarea, însă ceilalţi stimuli primesc informaţii contradictorii. Practic, creierul este dezorientat din cauza lipsei de sicronizare între ceea ce vezi şi ceea ce simţi, trimiţând un semnal de eroare care generază o stare generală de indispoziţie.  

Dacă cele mai comune simptome sunt greaţa, vărsăturile, transpiraţiile reci sau durerile de cap, ele pot deveni severe, ducând uneori până la modificări cardiovasculare şi leşin. Este interesant că nu se manifestă la copii sub 2 ani, însă cei cu vârsta între 2 şi 8 ani sunt cei mai afectaţi de răul de mişcare. În cazul copiilor, ele debutează brusc şi se pot accenta dacă părinţii nu iau măsuri imediate.

În general, simptomele încetează odată cu mişcarea. Dar ce faci când te afli pe un vas de croazieră şi starea de rău te împiedică să te bucuri de vacanţă?

Cea mai la îndemână metodă este corelarea informaţiilor primite de stimuli. Tot ceea ce trebuie să faci este să priveşti linia orizontului, undeva, într-un punct fix. Dacă mergi cu maşina, este suficient să priveşti pe geam pentru a sincroniza mişcarea resimţită de corpul tău cu detaliile traseului. Poţi deschide geamul pentru a inspira mai mult aer curat. Se recomandă totodată evitarea cititului, vizionarea filmelor pe tabletă sau smartphone atunci când maşina se află în mers, astfel de activităţi sporind riscul apariţiei răului de mişcare.

Un alt sfat care te-ar putea ajuta ar fi să mesteci gumă, caramele sau orice alt aliment care presupune mestecare îndelungată.

Şi dacă nu funcţionează? În aceste condiţii, ar trebui să faci o pauză, să iei o gură de aer proaspăt şi să te hidratezi suficient. Totodată, dacă ştii că eşti predispus la o astfel de afecţiune, poţi apela cu încredere la un tratament naturist împotriva răului de mişcare, administrat înainte de a porni la drum. Evită mâncărurile grase, excesul de alcool, consumă ceaiuri de mentă, ginseng, cimbrişor, busuioc sau roiniţă.

Ghimbirul este de asemenea un adjuvant cu efecte dovedite în combaterea răului de mişcare. Poţi apela cu încredere la capsulele cu extract de ghimbir, doza recomandată pentru un adult fiind de 1-2 g de pulbere sau 6-8 capsule, administrate cu aproximativ o oră înainte de plecare. Sau, dacă nu te deranjează gustul pregnant, poţi mesteca o bucăţică de ghimbir proaspăt.

Astfel, te vei asigura că vei avea o călătorie plăcută şi vei combate cu brio răul de mişcare.

Sursă foto:

https://www.shutterstock.com/download/confirm/1087018202?size=medium_jpg