Cum poți găsi noi parteneri de afaceri?

19 Sep 2019
Cum poți găsi noi parteneri de afaceri?

”Unde-s doi, puterea crește”, iar acest principiu se aplică și în afaceri. De multe ori, decizia de a te asocia cu noi parteneri de business reprezintă un pas către creșterea profitabilității companiei. În acest mod, dezvolți o rețea mult mai amplă de networking, care, inevitabil, îți va deschide orizontul către noi oportunități de extindere a afacerii tale. 

Însă, cum poți găsi parteneri de afaceri cu care să împarți același scop? 

1.     Caută în cercul de apropiați

Dacă ne ghidăm după zicala potrivită căreia ”cine se aseamănă, se adună”, un prim pas pe care îl poți face pentru a-ți găsi cei mai potriviți parteneri de business este să cauți în cercul de apropiați. Cu siguranță există persoane care au transformat antreprenoriatul într-o pasiune și care nu ar spune ”Pas” unei astfel de oportunități. Un mare avantaj de care te poți bucura atunci când devii partener de afaceri cu cineva pe care îl cunoști deja este că porniți amândoi la drum cu un plus de încredere. 

2.     Participă evenimente de business networking

Evenimentele în cadrul cărora ai posibilitatea de a face business networking reprezintă un instrument eficient de a atrage atenția clienților, dar și a potențialilor parteneri de afaceri. Foarte mulți antreprenori și-au întâlnit viitorii afiliați în cadrul unor astfel de evenimente, așa că de ce nu ai face-o și tu? Așadar, înscrie-te la seminarii și conferințe specifice industriei și bucură-te de avantajele pe care le ai. 

3.     Navighează!

Din fericire, Internetul este un ajutor la care poți apela oriunde și oricând. Cu ajutorul său poți intra în contact cu persoane interesate de demararea unei afaceri, mai ales dacă știi unde să cauți. Există anumite site-uri specializate unde poți găsi jucători din aceeași nișă de activitate ca și a ta, pe care le poți găsi după cod caen firme

De asemenea, ai la dispoziție platforme online cu liste de firme, care îți oferă acces la baze de date complete despre societățile care te interesează.  

4.     Apelează la firme specializate 

Știai că există companii care se ocupă de facilitarea parteneriatelor de afaceri? Poți apela și tu la astfel de servicii, indiferent că ai nevoie de un partener de business financiar, strategic sau cumpărător (ex: distribuitor al produselor tale). De asemenea, ai posibilitatea de a trimite solicitări de investiții și cumpărare de afaceri, dar și de a identifica noi piețe pe care să activezi. 

 

Poți folosi toate aceste metode, astfel încât să te asiguri că vei găsi cei mai potriviți asociați alături de care să îți dezvolți afacerea.