Cum îți dai seama dacă meseria de coafeza este pentru tine

Multă lume ajunge să regrete prima meserie aleasă dar, cu toate acestea, nu știu către ce alt job să se îndrepte. De obicei, hobbyurile sunt cheia. Nu sunt puțini cei care și-au transformat hobbyul în carieră.
Un bun exemplu este cel al hairstylingului. Dacă și ție îți place să te coafezi pe tine dar să îi aranjezi și pe alți, sunt mari șanse să îți poți crea o carieră în acest domeniu. Iată cum să îți dai seama dacă ești potrivit pentru acest job.

Când pasiunea devine meserie

Atunci când dorești să te relaxezi, îți găsești un hobby sau ceva care să îți ocupe timpul liber și în care să investești atât atenție, cât și timp. Unele persoane se ocupă de grădinărit, altele strâng timbre, iar altele de îngrijirea părului.
Dar cum îți dai seama dacă ești suficient de bună, când vine vorba de îngrijirea și aranjarea părului, să îți transformi pasiunea în carieră?
Simplu, urmărești tutoriale do it yourself, multe îți ies încă de la prima încercare, altele nu, dar nu te dai bătută și mai încerci? Îți place să te coafezi, cauți mereu un look nou? Faci asta și pentru tine, dar și pentru persoanele dragi ție? Uneori cocheteazi și cu foarfeca de tuns?
Dacă ai răspuns da la întrebările de mai sus, atunci cu siguranță job-ul tău trebuie să fie de coafeză sau hairstylist. De ce? Pentru că această meserie se învață, dacă ai curiozitate și voință.
Cum ajungi să practici această meserie la nivel de profesionist? Pentru început este nevoie să știi că pentru practicarea acestei meserii este nevoie de un certificat de calificare în domeniu.
Dacă ești din București, te înscrii la un curs de coafor unde traineri cu experiență în domeniu te vor ghida și te vor învăța toate secretele meseriei. Practic îți vor deschide apetitul pentru cunoaștere și pentru perfomanța în domeniu.
Pe lângă informațiile atât teoretice cât și practice pe care le vei învăța la aceste cursuri de coafor din București poți să optezi să fi ucenic și într-un salon de înfrumusețare pe perioada școlarizări. Cu siguranță vei învăța trip and tricks direct ”de pe teren”.
La finalul cursurilor de coafor vei dobândi un certificat de competențe care va fi actul de bază cu care te vei putea angaja în salonul de înfrumusețare, chiar de a doua zi
Odata cu finalizarea cursurilor vei realiza că acest ”microb” numit coafură te va motiva să fii autodidactă. Vei fi mereu curioasă să știi mai mult, mai ales după ce vei înțelege mai aprofundat toate informațiile.

Meseria de coafeză sau hairstylist de la junior la senior

Ca orice meserie va avea și părți frumoase și părți mai puțin frumoase, dar care îi vor oferi acest farmec aparte. Este o meserie în care vei lucra numai cu oamenii, astfel că te va solicita și te va menține într-o permanentă comunicare. Dacă acest lucru nu te sperie, atunci toate celelalte ți se vor părea ușoare. Un alt mic inconvenient de care trebuie să știi este că îți vei petrece foarte mult timp în mișcare, astfel niște încălțări comode vor fi aliatul tău pentru întreaga zi.
Fiind o meserie în continuă evoluție și schimbare, nu o să ai timp să te plictisești. Fiecare zi îți va aduce noi informații.
La început, din postura de junior vei realiza lucrări ușoare care vor deveni elaborate odată cu experiența și practica. Salariu va fi unul mediu pe economie, dar programul îți va permite mult mai mult timp liber în comparație cu alte joburi de birou. Cele 180 de ora/lună pot fi repartizate în doar 15 zile, dându-ti posibilitatea să te bucuri de timpul tău liber cum îți dorești.
Atunci când acumulezi suficientă experiență și informație vei fi catalogat senior. Un hairstylist senior are un salariu mult mai mare, dar și un procent considerabil din numărul de clienți. Programul de lucru este însă singurul care nu se schimbă.

Dacă libertatea, independența financiară și curiozitatea se numără printre lucrurile pe care le cauți la un job, atunci cu siguranța meseria de coafeză sau hairstylist și se potrivește perfect. Nu ezita să începi o carieră în domeniul înfrumusețării, dacă știi că ai deja pasiunea necesară!