Criza de forţă de muncă: problemă sau oportunitate?

Autor: Achim Radu
24 Jun 2019
Criza de forţă de muncă: problemă sau oportunitate?

Scriam în primăvara lui 2018 că din ce în ce mai multe companii din România, atât mari, cât şi mici, se confruntă deja cu o criză de personal, aşa cum era de aşteptat.

În mod constant, în ultimii ani, au plecat din piaţa muncii din România sute de mii de oameni, în timp ce firme de afară au decis să investească sau să-şi extindă operaţiunile din România. Din această creştere a cererii şi diminuare a ofertei de forţă de muncă, a apărut un dezechilibru major, care se adânceşte zi de zi şi care ne face vulnerabili la următoarea criză economică. Indiferent despre ce domeniu vorbim, indiferent de profilul postului sau de nivelul de pregătire al candidatului, realitatea este că din ce în ce mai greu găseşti oameni cu care să acoperi aceste posturi.

CUM S-A AJUNS AICI?

Acum 10-15 ani, România era percepută ca o piaţa atractivă datorită nivelului redus al salariilor, comparat cu America de Nord sau vestul Europei, ca atare multinaţionalele au vazut o oportunitate inclusiv de a muta integral operaţiuni aici. Astfel, România a devenit uşor-uşor hub pentru multe companii uriaşe. Lucrurile au funcţionat win-win: oamenii, inclusiv tinerii, aveau de muncă, somajul a intrat pe un trend de scădere, în timp ce nivelul costurilor era unul redus, care permitea menţinerea unor marje bune.

Uşor uşor, aşa cum este şi normal, costurile au început să crească, fie că vorbim de chirii, fie de nivelul salarizării, dar cu toate acestea atractivitatea acestei piete s-a menţinut. Multinaţionale nu doar că nu şi-au redus operaţiunile aici, ci au continuat să investească şi să le dezvolte.

CARE SĂ FIE EXPLICAŢIA?

Paradigma s-a schimbat, România nu mai este considerată o ţara cu o forţă de muncă de tip “low-cost”, ci “value for money”. Oamenii sunt din ce în ce mai bine pregatiţi, livrează o muncă din ce în ce mai sofisticată, iar preţul plătit pentru această prestaţie este unul mai ridicat, dar “corect”. Noua realitate este că au fost aduse în România inclusiv operaţiuni din Asia, care sigur sunt la un nivel de cost mai redus, dar care nu oferă acelaşi profil al forţei de muncă (calitate, nivel de pregătire, cultură, compatibilitate în comunicare etc). S-ar putea spune că s-a ajuns în România la un echilibru între cost si livrabile. România se află dpdv cost al orei de muncă între Occident şi Orient, dar oferă o calitate a forţei de munca apreciată, recunoscută, cu capacitate de învăţare, de adaptare şi de inovare foarte ridicate.

STAREA DE ECHILIBRU

În această situaţie de echilibru, toată lumea ar trebui să fie multumită şi să se realizeze maximul din potenţialul de dezvoltare al României. Dar oare asa este? Din nefericire nu se realizeaza maximul nici de către angajaţi, nici de către angajatori. Există multe proiecte care fie se implementează la un nivel redus, fie deloc, din mai multe cauze (inclusiv infrastructura precara, lipsa de predictibilitate a fiscalităţii, dar şi insuficienta forţei de muncă). De multe ori nici nu mai există pretenţii de pregătire adecvată postului, angajatorii oferind cursuri intentisive şi calificare direct la locul de muncă, trebuie doar să vii la muncă.  Chiar şi aşa, potenţialul de dezvoltare al României nu se realizează acum. Lăsăm bani pe masă.

Citește continuarea articolului AICI.