Cât costă un botez?

13 Apr 2020
Cât costă un botez?

Botezul este unul dintre acele evenimente care implică, deseori, costuri destul de ridicate. În țara noastră se obișnuiește ca părinții și nașii micuțului să își împartă cheltuielile necesare pentru desfășurarea ceremoniei și a petrecerii de botez. Astfel, indiferent în care dintre cele două tabere te afli, înainte de a organiza un eveniment de acest tip trebuie să calculezi un buget, mai ales dacă nu dorești să dai peste cap economia familiei. Iată, deci, cât costă un botez în 2020. 

Cât trebuie să scoți din buzunar dacă ești naș de botez 

Creștinarea unui copil este cu adevărat o binecuvântare. Totuși, acest lucru presupune anumite responsabilități, inclusiv de ordin financiar. Dacă urmează să fii naș de botez, află ce cuprinde lista completă a cheltuielilor:

Taxa de la biserică 

Contravaloarea acesteia variază în funcție de parohie, dar și de zona în care este amplasată biserica. De regulă, taxa se încadrează între 500 și 700 de lei și este achitată în majoritatea cazurilor de către nași. 

Trusoul de botez și cadoul pentru fini 

Achiziționarea trusoului de botez este, de asemenea, sarcina nașilor. Din fericire, costurile acestuia nu sunt foarte mari. Poți aloca între 100 și 400 de ron acestui accesoriu indispensabil pentru o astfel de ocazie. De asemenea, un gest elegant devenit deja un obicei în cultura noastră este ca nașii să îi ofere micuțului botezat precum și părinților acestuia mici daruri. Poți alege cadouri de botez de la ghizbi.ro. Superstițioșii spun că darul micuțului trebuie să coste cel puțin 200 de lei. 

Lumânările de botez 

Lumânările de botez vor fi și ele trecute pe lista de cheltuieli a nașilor. Modelele sunt diverse, astfel că și bugetul alocat va fi mai mic sau mai mare. În medie, prețul mediu pentru o lumânare de botez este de aproximativ 300 de lei. 

Cât cheltuie părinții pentru botezul copilului?

Nici părinții nu sunt scutiți de cheltuieli, când vorbim despre organizarea botezului propriului copil. Iată care sunt costurile pe care trebuie să le suporte aceștia:

Meniul de la restaurant 

Cei mai mulți dintre părinți optează pentru a-și desfășura petrecerea de botez a micuțului lor la un restaurant. Această variantă este cea mai simplă, deoarece nu implică un efort considerabil de a pregăti mâncarea sau decorurile. De asemenea, nu va fi necesar să delegi persoanele apropiate să se ocupe de servirea invitaților. Totuși, trebuie să știi că un botez la restaurant înseamnă costuri suplimentare. Din fericire, există numeroase localuri care au oferte all inclusive, care cuprind, printre altele, preparatele și băutura, candy bar-ul, aranjamentele florale sau muzica. Pentru toate acestea, prețul per meniu pornește de la 200 de lei de persoană și poate crește până la 500 de lei, în funcție de locație și de facilitățile incluse. 

Invitațiile și mărturiile 

Invitațiile și mărturiile de botez necesită și ele un buget, destul de redus, ce-i drept. Calculează costurile acestora în funcție de modelele pentru care optezi, dar și de numărul de invitați pe care îi ai. De exemplu, mărturii clasice precum borcănașele cu miere costă circa 5-6 lei/bucată. 

Fotograful, cameramanul, formația, cabina foto sau ursitoarele sunt cheltuieli opționale, care îi revin, de regulă, părinților celui botezat.