Când și de ce să alegi un aparat de aer condiționat tip casetă

 

Chiar dacă fenomenul încălzirii globale nu poate fi surprins cu ochiul liber, efectele pe care le exercită asupra climei sunt de necontestat. Astfel, iernile și verile sunt din ce în ce mai lungi și mai greu de suportat. Practic, în curând este posibil să dispară primăvara și toamna, temperaturile din aceste luni fiind prea scăzute sau prea ridicate. Așadar, mai ales în contextul în care angajații vor începe să se întoarcă la birou, este absolut necesar să investim în soluții de climatizare potente. 

 

Sugestia noastră este să achiziționezi aparate sau un aparat de aer condiționat tip casetă, în funcție de suprafața pe care vrei să o răcești/încălzești. De ce să alegi un astfel de aparat și nu un alt model?

 

Ai nevoie de un aparat care să nu atragă sau distragă atenția

 

Două lucruri sunt foarte importante la birou: ca mediul de lucru să fie plăcut din punct de vedere estetic și să te poți concentra. Cu ajutorul unui aparat de aer condiționat de tip casetă, rezolvi două probleme cu o singură soluție. Datorită designului care presupune ca partea cea mai voluminoasă a aparatului este situată în tavan, acesta va fi extrem de discret și nu va atrage atenția. Unele modele beneficiază de un design elegant și subtil, fapt care le face o alegere excelentă pentru un mediu de lucru.

 

Față de alte modele, de exemplu cele split sau cu tubulatură, acest sistem va ocupa un spațiu minim în încăpere. În plus, acesta va fi mult mai silențios datorită faptului că este aproape perfect integrat în tavan. 

 

Vrei să asiguri confortul angajaților 

 

Știi prea bine cât de deranjante sunt durerile de cap cauzate de aerul condiționat și sentimentul de picioare reci dimineața, nu-i așa? Ei bine, aparatul de aer condiționat de tip casetă are grijă și de aceste probleme, cu ajutorul senzorilor de mișcare și de temperatură. 

 

În primul rând, senzorii de mișcare vor detecta poziția angajaților din birou și vor redirecționa jetul de aer în așa fel încât aceștia nu vor fi afectați de el. Nimeni nu se va trezi cu gâtul sau spatele țeapăn a doua zi. În al doilea rând, senzorii de temperatură sau de podea se vor asigura că temperatura este egalizată între podea și tavan, astfel scăpând de problema extremităților reci. 

 

Îți dorești eficiență sporită

 

Tot cu ajutorul senzorilor de prezență, aparatul se poate închide sau regla singur atunci când nimeni nu este prezent în cameră, astfel reducând consumul și costurile. Datorită funcției prin care poți controla fantele individuale cu ajutorul telecomenzii, poți asigura o climatizare optimă a întregii camere, indiferent de forma ei, dar poți și orienta fluxul de aer către camerele adiacente. 

 

Ai grijă să instalezi aparatul înainte să închizi tavanul, altfel îți vei dubla munca. E adevărat, reparațiile la acest model vor fi mai complicate din cauza accesibilității reduse, dar poți evita asta datorită faptului că aparatul este ușor de curățat și întreținut.