10 ani cu Simona Halep si tenis la cel mai inalt nivel

21 Nov 2019
10 ani cu Simona Halep si tenis la cel mai inalt nivel

Cariera fabuloasă a Simonei Halep, cea mai cunoscută sportivă româncă de la Nadia Comăneci încoace, se apropie deja de 10 ani, astfel că este din nou momentul să-i mulțumim, nu doar pentru performanțele ce au plasat România pe harta tenisului mondial feminin ci și pentru faptul că a oferit în permanență un model cât se poate de corect și demn de urmat pentru societatea românească, (dominată, din păcate, de multe modele negative în ultimele decenii): copilul care a lăsat jucăriile deoparte la o vârstă fragedă și, grație talentului cu care a fost înzestrată, dublat de muncă perseverentă, tenacitate și ambiție duse la extrem, a ajuns numărul 1 mondial. Mai mult decât atât, Simona a știut să facă față cu brio gloriei impuse de poziția de lider WTA dar și situației financiare excelente, continuând să fie un model demn de urmat pentru copii și tineri, indiferent în ce domeniu ar dori să-și clădească o carieră.

Deși reușea să câștige probă de junioare de la Roland Garros încă din 2017,  primele semne ale unei cariere ce avea să devină fulminantă apăreau în aprilie 2010, când constănțeanca ajungea în premieră la un turneu WTA până în sferturi, acolo unde avea să fie eliminată de Flavia Penetta. A urmat apoi finala de la Fes, pierdută în fața Ivetei Melzer (Benesova la vremea respectivă) plus 3 victorii în tururile preliminare de la Roland Garros. La capătul lui 2010, Simona contabiliza 42 de victorii și 23 de eșecuri, parcurs ce o plasa pe locul 81 WTA.

2014 este anul în care Simona a urcat în top 3 WTA. Pe 5 iunie a ajuns pe 3, după prima să finală de Grand Slam – Roland Garros, pierdută în față Mariei Sarapova. Tot în cursul acestui an, Halep a ajuns în semifinale și la Wimbledon. După succesul de la BRD Bucharest Open, din luna august, Simona ajungea pe 2 în topul WTA. Anul s-a încheiat cu parcursul excelent de la Turneul Campioanelor, acolo unde Halep a cedat în finală contra Serenei Williams-numărul 1 WTA la vremea respectivă.

În 2015 a venit primul trofeu Premier Mandatory – Indian Wells plus evoluții bune la Miami, Stuttgart, Toronto și mai ales la US Open, acolo unde s-a oprit în semifinale. Finalul anului a găsit-o pe Halep pe poziția a 2-a WTA.

După un an 2016 ceva mai modest, încheiat pe locul 4 WTA, a urmat 2017, primul în care Simona a ajuns pe locul 1 WTA, imediat după victoria din semifinalele Openului de la Beijing.

2018 a început excelent pentru Simona, românca reușind să se impună la Shenzen iar apoi disputând finala Australian Open. Și cum ceea ce începe bine, are, de cele mai multe ori, șanse să continue la fel, în iunie avea să vina și primul trofeu de Grand Slam – cel de la Roland Garros. Din păcate, spre finalul anului au apărut și ceva probleme medicale pentru constănțeancă, probleme ce au ținut-o departe de performanță până în iulie 2019, când Simona reușea să câștige cel de-al doilea Grand Slam din carieră, cel de la Wimbledon. Fără alte turnee câștigate, Simona Halep ocupă în prezent poziția a 4-a în topul WTA.

Pentru anul viitor, fostul număr 1 mondial și-a propus cel puțin încă un trofeu de Grand Slam, iar partea bună este că, potrivit unui material publicat de cei de la Ponturi Bune, site de recenzii cu cele mai bune pariuri sportive, în 2020 Simona Halep este favorită numărul unu la Roland Garros (cota 6.00) și numărul 2 la Wimbledon (cota 8.00) în timp ce la Australian Open pornește cu șansa a 5-a (cota 12.00), iar la US Open cu șansa a 4-a (cota12.00). 2020 este și anul în care Simona Halep se va căsători cu Toni Iuruc, dar și cel în care va reprezenta România la Olimpiada de la Tokyo.