Complexul hotelier Insieme Grand Resort din localitatea dâmboviţeană Pitaru, deţinut de firma Flavia Impex 2001, a fost scos la vânzare pentru zece milioane de dolari.

„Am scos complexul la vânzare la începutul acestei săptămâni. Preţul cerut este de 10 milioane de dolari, dar ne interesează nu doar vânzarea, ci în primul rând să găsim un parteneriat sau o firmă care să-l administreze”, a declarat Mioara Iofciulescu, administratorul complexului.

Clubul dispune de un hotel de trei stele, cu 33 de camere şi 7 apartamente, o sală de conferinţe cu 250 de locuri, un restaurant şi un cafe-bar.

De asemenea, complexul include o zonă de spa, salon de înfrumuseţare, sală de fitness şi o piscină. Acestora li se adaugă un teren de tenis, un teren de sport multifuncţional şi un lac artificial amenajat pentru pescuit.

Clubul Insieme Grand Resort, inaugurat în luna mai a acestui an, s-a dezvoltat în jurul unui conac boieresc care i-a aparţinut lui Ienache Văcărescu, iar ulterior marelui logofăt Filip Lens, fondatorul Casei Vernescu din Bucureşti.

Firma Flavia Impex 2001, deţinută integral de o persoană fizică, Georgeta Păun, are ca principal obiect de activitate investiţiile imobiliare.

SURSA: Mediafax