Germania consideră că Brexitul este ”o ruptură pentru Europa”, dar speră ca Regatul Unit să rămână ”un partener apropiat”, a transmis vineri guvernul de la Berlin, potrivit agenţiilor AFP şi EFE, citate de agerpres.

”Nu este nicio îndoială că plecarea Regatului Unit din UE astăzi la miezul nopţii este o ruptură pentru Europa”, a spus la o conferinţă de presă Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al guvernului condus de Angela Merkel.

”Mizăm pe faptul că Regatul Unit va rămâne un partener strâns şi un prieten”, a continuat el, adăugând că Germania regretă ieşirea britanicilor din UE.

 

Cum afectează Brexitul companiile germane

”Ieşirea Regatului Unit (din UE) îndurerează companiile noastre, nu doar pe plan economic. Industria germană pierde o voce puternică pentru comerţul european”, a explicat oficialul guvernului german.

”Uniunea Europeană ne garantează o voce puternică într-o lume care se schimbă neîncetat şi suntem hotărâţi să continuăm istoria de succes a Europei cu celelalte 26 de state membre rămase”, a estimat mai departe purtătorul de cuvânt al guvernului de la Berlin, în opinia căruia Brexitul trebuie să fie ”un apel la trezire” pentru ansamblul celor 27 de state membre ale UE să ”lucreze împreună” pentru proiectul european.

Regatul Unit devine vineri seară prima ţară care părăseşte UE, moment care deschide o a doua etapă a Brexitului, aceea a negocierilor asupra relaţiilor dintre Londra şi Bruxelles după perioada de tranziţie care se încheie pe 31 decembrie, timp în care Londra va trebui să negocieze acorduri comerciale şi cu alte puteri, în special SUA.