„Ecranul a devenit cel mai important loc din lume”, spune Clark Valberg, CEO și fondator  InVision, potrivit www.inc.com

Indiferent care ar fi specificul companiei dumneavoastră, indiferent dacă este vorba de un produs fizic sau de un serviciu virtual, există șanse ca  acel clientul  să experimenteze în mod semnificativ, și poate în întregime, pe ecranul unui telefon mobil sau al unui computer.

Companiile de miliarde de dolari  de astăzi, cum ar fi Uber și Airbnb, se nasc, de cele mai multe ori pentru că au câștigat războiul pentru domeniul imobiliar digital.

Vânzări, marketing, suport pentru clienți: „Majoritatea proceselor din afaceri sunt conduse prin acel mic geam  de sticlă”, spune Valberg.

Ceea ce înseamnă că toată lumea din companie trebuie să poată discuta ce este pe acel ecran. Aici intră InVision. Software-ul său permite producătorilor să realizeze prototipuri digitale rapide și să le împărtășească angajaților din alte departamente, pentru ca aceștia să poată oferi un feedback imediat. Chiar CEO-ul Amazon Jeff Bezos, printre mulți alți directori de rang înalt, utilizează acestă aplicație zilnic.

Fondată acum șapte ani în Brooklyn, InVision este folosită de 4,5 milioane de persoane de la mii de companii, printre care Lyft, Netflix, Gap și Starbucks și mulți alții.

„Ne concentrăm pe ai ajuta pe toți cei din organizație să devină factori de proiectare”, spune Valberg.

Valberg a identificat nevoia unei companii de tipul InVision în timp ce conducea o agenție de creație în New York. El a devenit frustrat de incapacitatea de a atrage designeri și clienți în jurul aceleiași mese virtuale, iar sosirea Slack și a altor instrumente  de comunicare a sugerat într-un final soluția.

A fost o adevărată provocare să aducă această idee la viață. Google tocmai  întreprinsese o expansiune masivă a biroului său din Manhattan, iar Valberg nu și-a putut permite să concureze cu acesta. Așa că, în schimb, a vizat cei mai buni ingineri în locuri precum Saskatchewan, Wichita și Phoenix și le-a oferit de două ori mai mult decât ar fi câștigat în mod normal, totuși cu mult mai puțin decât ar fi câștiga în Silicon Valley sau New York – oferindu-le control asupra locațiilor și orarelor. A funcționat așa de bine, Valberg a decis să evite birourile fizice în totalitate. Reprezentantul  InVision care se ocupă de strategia de produs lucrează într-o remorcă de tip Airstream, cu un ecran verde pe care îl folosește în timpul conferințelor video pentru a mai pune oamenii în dificultate despre locul în care se află. Iar cel care se ocupă de partea video a companiei și-a petrecut un an în  care a călătorit în jurul Americii, fără a-și pierde timpul liber (și a făcut cea mai bună lucrare din cariera sa, spune Walberg, vorbind de la biroul de la Brooklyn).

 

Funcționarea virtuală nu a încetinit  compania. Din contră,  InVision are acum 800 de angajați ( anul trecut avea mai puțin de 500 de angajați) și a fost evaluată la un 1 miliard de dolari care ar trebui să crească odată cu următoarea rundă de finanțare. Prin aceste măsuri, InVision este deja mai mare decât Slack atunci când a fost numită Compania Anului Inc în 2015. Compania a luat o ,,mușcătură” semnificativă din afacerea Adobe, eveniment ce a forțat gigantul de design-software să-și schimbe propriile produse pentru a rămâne în  competiție.

Atât în ​​cadrul companiei InVision, cât și în cadrul companiilor care o folosesc, Valberg elimină ceea ce el vede ca un mit: apropierea fizică este o condiție prealabilă pentru echipele creative.

Noțiunea că ideile grozave se întâmplă atunci când oamenii din diferite departamente se ciocnesc unul de celălalt când merg să își ia apă este un lucru din trecut, spune Valberg.

„Inovația nu este magică. Este concluzia setării corecte „, spune el. „Când devii super-deliberat, se va întâmpla mult mai des.” Cu instrumentele potrivite, oricum.

Te-ar putea interesa și: