Declaraţiile vin într-un moment tensionat pentru retailerul Casino, acțiunile grupului scăzând cu aproape 30% de la începutul anului 2018, pe măsură ce investitorii sunt îngrijoraţi atât de datoriile lor, cât şi de cele ale grupului mamă Rallye.

Reprezentanţii Casino au spus că cei doi directori ai lanţurilor de magazine au avut o întâlnire în care au luat în calcul o posibilă fuziune, însă Carrefor nu a comentat declaraţiile, informează Digi24. În plus, directorul Carrefour s-a arătat surprins că grupul Casino ar putea lua în considerare o propunere de fuziune care nu există. Sunt totuşi de înţeles strategiile, din moment ce o astfel de fuziune ar fi adus împreună două dintre cele mai mari nume de pe piaţa alimentară din Franţa, un sector în care jucătorii încearcă să obţină profit într-un război al preţurilor care ţine deja de ani buni. Supermarketurile din Franţa trebuie să facă de asemenea faţă presiunii de a-şi moderniza afacerile astfel încât să reuşească să concureze cu gigantul online Amazon. Carrefour, care este al doilea cel mai mare lanţ de magazine din lume, a anunţat deja planuri astfel încât să îşi consolideze afacerile şi să îşi facă un loc pe piaţa online.

În ianuarie, a anunțat că va reduce costurile și locurile de muncă, că va stimula investițiile în comerțul electronic și că va căuta un parteneriat în China pentru a ridica profitul și veniturile.